"Nu poți să negi pur și simplu orice legătură între religia islamică și extremiști. Este inutil să negi asta și chiar mai mult decât atât, acest lucru poate fi periculos", a declarat șeful Guvernului britanic.
Cameron a declarat că pentru a se atinge acest obiectiv, liderii religioși din spatele extremismului ar trebui să fie cunoscuți, iar vocile musulmane moderate ar trebui să se facă auzite. Premierul britanic a cerut, de asemenea, companiilor de internet să facă mai mult pentru a ajuta în lupta împotriva răspândirii ideologiilor radicale.
Unul dintre obiectivele strategiei va fi acela de a viza militanții racolați din țară. Se estimează că în jur de 700 de britanici ar fi călătorit în Siria și Irak pentru a se alătura militanților SI, dintre care unii s-au întors în țară.
Mai mult, David Cameron se pregătește să extindă acțiunile Marii Britanii împotriva SI peste hotare încercând să obțină aprobarea Parlamentului pentru lansarea de bombardamente în Siria. Marea Britanie participă, în prezent, numai la lovituri aeriene în Irak împotriva grupării Statul Islamic.