Taberele pro şi anti-Brexit îşi aruncă miercuri ultimele forţe în bătălie - discursuri, interviuri, dezbateri şi distribuire de manifeste - în încercarea de a-i convinge pe indecişi, în ajunul referendumului pe tema locului Marii Britanii în Uniunea Europeană, relatează AFP, citată de News.ro.
Cu o zi înaintea acestui scrutin - hotărâtor pentru viitorul ţării, dar şi al Europei - cele două tabere sunt cot la cot. Proeuropenii înregistrează un avans de doar un punct procentual (51%) în intenţiile de vot, potrivit unei medii a ultimelor şase sondaje calculate de site-ul WhatUKThinks.
Obiectivul este, astfel, clar pentru ambele părţi: să-i convingă pe cei aproximativ 10% indecişi, care ar putea să încline balanţa în favoarea unei tabere sau celeilalte.
Premierul conservator David Cameron a dat tonul printr-un interviu publicat pe prima pagină a ziarului The Guardian. Şeful Executivului britanic afirmă în acest interviu că, alegând să rămână în UE, britanicii vor transmite "mesajul clar" că Regatul Unit nu este "repliat asupra sie însuşi".
Marţi seara, o serie de reprezentanţi ai celor două tabere s-au înhămat la dificila sarcină de a-i convinge pe indecişi într-o dezbatere organizată de BBC, în faţa a 6.000 de persoane, într-o sală de spectacole din capitală.
Schimburile de replici, uneori foarte dure, au amintit agresivitatea campaniei, iar protagoniştii nu au ezitat să se întrerupă şi să-şi adreseze invective.
Sadiq Khan, primarul laburist al Londrei, un pro-UE, i-a acuzat astfel pe cei pro-Brexit şi pe liderul lor Boris Johnson că "mint" atunci când spun că Turcia ar putea să adere la UE în viitorul apropiat.
"Sunt declaraţii alarmiste, Boris, ar trebui să-ţi fie ruşine", a spus el.
Cel vizat a replicat că tabăra pro-UE şi-a axat întreaga campanie pe "frica" faţă de consecinţele economice ale unui Brexit.
"Ei spun că noi nu avem altă alegere decât să ne aşezăm în genunchi în faţa Bruxellesului. Noi le transmitem că ei subestimează lamentabil această ţară", a adăugat Johnson, un conservator, fostul primar al Londrei, căruia i se atribuie ambiţia de a-i succede premierului Cameron.
Miercuri seara, o ultimă dezbatere, pe Channel 4, îi va opune pe deputatul din Partidul Naţional Scoţian (SNP) Alex Salmond, pro-UE,şi pe Nigel Farage, liderul Ukip, un partid eurofob şi antimigraţie.
Pe pieţele financiare, afectate în ultimele săptămâni de perspectiva unui Brexit, pare că de-acum s-a instalat aşteptarea, iar bursele europene, la fel ca Wall Streetul, au încheiat marţi cu o uşoară creştere.
"Pur şi simplu aşteptăm ziua de joi, fără să dăm atenţie la restul", a declarat Sam Stovall, de la Standard & Poor's Global Intelligence.
Dorind să dea asigurări într-un context volatil, Banca Centrală Europeană (BCE) s-a declarat "pregătită" să facă faţă "oricăror situaţii neprevăzute" ce vor urma referendumului britanic.
Un semn al interesului sectorului economic faţă de subiect este faptul că aproape 1.300 de conducători de întreprinderi în care muncesc 1,75 de milioane de persoane, au publicat o scrisoare în Times, în care îi îndeamnă pe alegătorii britanici să opteze pentru rămânerea în blocul european.
Ziua de miercuri urmează să fie totodată marcată de o serie de evenimente organizate în Marea Britanie şi în întreaga lume în memoria deputatei laburiste Jo Cox, o activistă pro-UE, omorâtă cu sălbăticie - cu lovituri de cuţit şi gloanţe - joi, în circumscripţia sa din nordul Angliei.
La Londra, un miting este prevăzut miercuri după-amiaza în Trafalgar Square, în onoarea alesei, care ar fi împlinit miercuri 42 de ani. Un omagiu urmează să fie organizat la celebrul festival de muzică Glastonbury, în sud-vestul Angliei.
Potrivit soţului ei, Brendan Cox, deputata a fost ucisă din cauza angajamentului ei. "Ea făcea politică şi avea opinii foarte puternice, iar eu cred că a fost ucisă din cauza acestui lucru", a declarat el într-un interviu pentru BBC.
Aproximativ două milioane de persoane s-au înscris, începând din decembrie, pe listele electorale, ceea ce ridică numărul potenţialilor alegători în referendumulu de joi la 46,5 milioane - un record -, potrivit Comisiei electorale.