În urma unei întruniri la Bruxelles, liderii celor 27 de state membre UE au dat undă verde pentru pregătirea discuţiilor cu Londra în privinţa relaţiilor comerciale post-Brexit, notează Mediafax.
În acelaşi timp, Donald Tusk a subliniat că trecerea în faza a doua a Brexit va fi efectuată abia după rezolvarea unor aspecte-cheie, precum obligaţiile financiare ale Marii Britanii faţă de Uniunea Europeană, drepturile cetăţenilor britanici şi europeni, frontiera din Irlanda de Nord.
Tot vineri, cancelarul german Angela Merkel a declarat că discuţiile cu Marea Britanie au avansat şi că este puţin probabil ca acestea să se blocheze.
"În contrast cu modul în care este prezentată situaţia în presa britanică, impresia mea este că aceste discuţii progresează pas cu pas. Nu am absolut nicio îndoială că, dacă ne vom focaliza cu toţii, putem obţine un rezultat bun. Din partea mea nu există niciun indiciu că nu vom reuşi", a spus Merkel.
Anterior, Angela Merkel a precizat că sunt semne "încurajatoare" de progres în privinţa negocierilor pentru Brexit şi a sugerat că discuţiile privind un viitor acord comercial între Marea Britanie şi Uniunea Europeană ar putea începe în luna decembrie.
Joi, ministrul britanic Theresa May a participat la o întrunire cu liderii UE, în care a făcut apel la o "urgentare" din partea Uniunii Europene pentru soluţionarea chestiunii privind drepturile cetăţenilor britanici şi europeni după Brexit.