Danemarca și-a obținut scutirile de la unele plăți către UE după ce a respins tratatul de la Maastricht, iar Suedia — dreptul de a nu se alătura zonei euro. De fiecare dată, anumite țări se lăsau intimidate, dar în final Bruxelles-ul accepta să negocieze. "De ce nu ar proceda și Londra la fel?", se întreabă Sunday Times în ultima sa ediție înaintea referendumului din 23 iunie.
Când un stat membru arată că nu se mai lasă împins spre măsuri de austeritate, UE este gata să negocieze, constată același ziar britanic.
După un vot în favoarea Brexit, UE va fi deci desigur mai înclinată să satisfacă cererile UE, presupune jurnalul. Începând prin a acorda o urgență veritabilă stopării imigrației sosite din alte țări europene — și nu restricționarea condiționată pe care David Cameron a obținut-o în cursul negocierilor în februarie. Jurnaliștii britanici amintesc că David Cameron acceptase "'fără luptă cererea Angelei Merkel de a avea un drept de veto față de o încetinire temporară a imigrației'. Or, după un vot pentru Brexit, UE va trebui să se arate mai receptivă. Pentru Uniune, 'acest tip de încetinire nu va fi decât un preț modest plătit pentru a ne păstra la bordul navei'", presupune ziarul britanic.
Apoi, chiar un vot pentru Brexit nu-l va obliga pe Cameron să înceapă imediat procedura pentru ieșirea din UE, prevăzută prin art. 50 al tratatului asupra UE: "Dacă votul pentru ieșirea din UE învinge, premierul nu va invoca obligatoriu procesul de separare. Dacă noi votăm 'Out' joi, iar apoi amânăm aplicarea articolului 50, mai putem rămâne în cadrul Pieței comune încă mulți ani", conform acestuia.
Potrivit aceluiași ziar, Brexit este ocazia pentru a determina UE să se reformeze pentru binele său: "'Acest referendum va fi poate cea mai bună ocazie pentru a stopa proiectul european de centralizare. Acesta este un drum care nu este nici în interesul nostru, nici în cel al Europei. 'Votați pentru Brexit!' nu înseamnă să-ți respingi prietenii, ci să pledezi pentru reforme reale'", susțin jurnaliștii de la Sunday Times.
Cu două zile înaintea referendumului care urmează să decidă asupra apartenenței britanice la UE, nu este lipsit de interes de amintit care au fost marile etape ale evoluției relațiilor între Regatul Unit și clubul celor 28, amintește AFP.
9 august 1961: prima candidatură pentru aderare a Marii Britanii la Comunitatea Economică Europeană (CEE), predecesoarea UE, depusă de premierul conservator Harold Macmillan.
14 ianuarie 1963: primul veto al generalului de Gaulle față de intrarea Regatului Unit în CEE. El îi va opune și un al doilea veto în 27 noiembrie 1967.
1 ianuarie 1973: Regatul Unit intră în CEE, în același timp cu Irlanda și Danemarca.
5 iunie 1975: în cursul unui referendum asupra apartenenței țării lor la CEE, britanicii votează 'DA' în procent de 67 %.
30 noiembrie 1979: premierul conservator Margaret Thatcher cere o reducere a participării britanice la bugetul european, cunoscută sub faimoasa expresie 'I want my money back' (Îmi vreau banii înapoi), ceea ce și obține în 1984.
20 septembrie 1988: discursul de la Bruges în care Margaret Thatcher se opune oricărei evoluții federale a construcției europene.
7 februarie 1992: semnarea tratatului de la Maastricht, al doilea act fundamental al construcției europene după Tratatul de la Roma în 1957. Regatul Unit beneficiază de o clauză de scutire ("opt-out") care îi permite să nu se alăture monedei unice.
23 iulie 1993: premierul conservator John Major obține cu greu din partea Parlamentului ratificarea tratatului de la Maastricht după ce amenințase că demisionează.
20 aprilie 2004: premierul laburist Tony Blair, eurofil, își anunță intenția de a organiza un referendum asupra Constituției europene, care însă nu va mai avea loc în urma unui 'NU' rostit de francezi și danezi față de textul respectiv.
23 ianuarie 2013: în cursul unui discurs, premierul conservator David Cameron promite un referendum asupra apartenenței țării sale la UE dacă Partidul Conservator câștigă alegerile legislative în 2015.
22 mai 2014: partidul eurofob și antiimigrație UKIP câștigă 26 % din voturi în alegerile europene, obținând 24 de locuri în Parlamentul European.
7 mai 2015: conservatorii câștigă alegerile cu o mică majoritate absolută. Legea care prevede organizarea referendumului până la sfârșitul anului 2017 este adoptată înaintea Crăciunului.
20 februarie 2016: David Cameron anunță că referendumul va avea loc în 23 iunie 2016, după ce făcuse cunoscut în ajun un acord asupra reformelor pe care le va cere în cursul unui summit Bruxelles-ului.
15 aprilie 2016: lansarea campaniei oficiale pentru referendumul din 23 iunie.
