Sunt 854 de decese în Marea Britanie, în ultimele 24 de ore, anunță Daily Mail.
758 sunt în Anglia, 74 în Scoția, 19 în Țara Galilor, 3 în Irlanda de Nord.
Totalul persoanelor ucise de noul Coronavirus se ridică la 6.227.
Și starea de sănătate a premierului Marii Britanii s-a agravat în ultimele ore. Boris Johnson, care a fost infectat cu noul coronavirus acum 11 zile, a fost mutat la terapie intensivă.
Șeful guvernului a fost internat duminică noapte la un spital din Londra. Inițial, ar fi fost adus pentru o testare, însă a început să respire greu și i s-a administrat oxigen. Presa britanică scrie că Johnson, deși este în stare gravă, este conștient. Regina Elisabeta a II a a Marii Britanii este ținută la curent în permanență în legătură cu starea de sănătate a premierului, spun oficialii palatului Buckingham. Inițial, Boris Johnson a declarat că se va ocupa de problemele guvernului din carantină. Acum însă, atribuțiile sale vor fi preluate de ministrul de Externe, Dominic Raab.