'Pentru noi, aceasta a fost 'fabricat' 100% (...) Impresia noastră este că Occidentul — mai ales SUA — este complice al teroriștilor și că a pus în scenă toată această poveste pentru a servi drept pretext la atacul' american din 7 aprilie împotriva unei baze aeriene siriene, a afirmat Assad în primul său interviu după presupusul atac chimic asupra orașului Khan Sheykun și după represaliile americane.
El a spus că nu va accepta decât o anchetă 'imparțială' cu privire la acest presupus atac chimic. 'Vom conlucra (cu rușii) în vederea unei anchete internaționale, însă aceasta trebuie să fie imparțială. Nu ne putem permite o anchetă decât în cazul în care aceasta va fi imparțială și asigurându-ne că țări imparțiale vor lua parte la ea, pentru a avea certitudinea că aceasta nu va fi folosită în scopuri politice', a adăugat Bashar al-Assad.
Președintele sirian a adăugat că regimul său nu deține arme chimice. 'Nu deținem arme chimice (...). În urmă cu mai mulți ani, în 2013, am renunțat la tot arsenalul nostru. Și chiar dacă am deține asemenea arme, nu le-am folosi niciodată', a menționat liderul de la Damasc. Totodată, el a dat asigurări că puterea de foc a armatei sale nu a fost afectată de loviturile americane contra bazei militare siriene.
'Puterea noastră de tragere, capacitatea noastră de a-i ataca pe teroriști nu a fost afectată de aceste lovituri', a declarat el pentru AFP. Potrivit lui Bashar al-Assad, SUA nu dau dovadă seriozitate în căutarea unei soluții politice în Siria și folosesc procesul politic de la Geneva pentru a veni în ajutorul insurgenților, care pierd teren în fața forțelor regimului de la Damasc. ''SUA nu manifestă seriozitate pentru (a găsi) o soluție politică.
Ei (americanii) vor să folosească procesul politic drept umbrelă pentru teroriști', a spus el. SUA au lansat 59 de rachete de croazieră Tomahawk asupra bazei aeriene siriene Shayrat, ca răspuns la presupusul atac chimic imputat de Occident regimului de la Damasc și soldat cu cel puțin 87 de morți, printre care 30 de copii și 20 de femei. Iranul și Rusia au condamnat bombardamentele lansate de SUA împotriva bazei Shayrat, în timp ce aliații SUA, între care Marea Britanie, Australia și Arabia Saudită, și-au exprimat sprijinul pentru acțiunea militară americană.