Zelenski: „Nu va fi ușor să demisionez, trebuie să negocieze cu mine!”
Analiștii ucraineni susțin că există trei obstacole majore pentru organizarea de noi alegeri. Doar trei sferturi dintre secțiile de votare ale Ucrainei sunt operaționale în prezent, iar pregătirile pentru a aduce alegerile la standarde normale ar dura șase luni, a declarat șeful adjunct al comisiei electorale a Ucrainei.
De asemenea, constituția Ucrainei prevede, la demisia președintelui, ca șeful parlamentului să îi ia locul până la încheierea alegerilor. Mai mult, Ucraina se află în prezent sub legea marțială, interzicând alegerile până când legea marțială este ridicată, ceea ce înseamnă că ar fi nevoie de o încetare a focului.
„Nu va fi ușor, pentru că nu e suficient doar să ții aceste alegeri. Va trebui mai întâi să mă excluzi pe mine din a participa la alegeri, așa că va fi mai dificil. Va trebui să se negocieze cu mine. Eu am spus că mă dau la schimb pentru aderarea NATO, asta ar însemna că mi-am dus până la capăt misiunea.”, a transmis Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.