Un astfel de scenariu este posibil, în opinia lui Soros, dacă Beijingul își va orienta economia spre cererea internă și nu pe export. 'Atunci există 'probabilitatea' ca liderii chinezi să favorizeze un conflict extern pentru a ține țara unită și pentru a-și păstra puterea', a spus el.
'În cazul unui conflict între China și un aliat militar al SUA, cum ar fi Japonia, atunci nu este o exagerare să spunem că suntem în pragul unui al treilea război mondial', a spus Soros. Cheltuielile militare sunt în creștere în Rusia și China, a adăugat el.
Pentru a evita un astfel de scenariu, Soros a cerut SUA să facă o "concesie majoră" și să permită monedei chineze, yuanul, să se alăture coșului de valute al Fondului Monetar Internațional (FMI). În acest caz, yuanul chinez ar deveni un potențial rival al dolarului american ca monedă de rezervă la nivel mondial, notează site-ul citat. În schimb, China ar trebui să facă concesii majore similare pentru a-și reforma economia și să accepte statul de drept, a spus Soros.
Acceptarea yuanului ca monedă de piață va crea o conexiune între cele două sisteme, a mai opinat miliardarul american, potrivit căruia un acord în acest sens va fi greu de obținut, dar alternativa este și mai ingrată. 'Există un pericol real al unei alinieri a Chinei cu Rusia din punct de vedere politic și militar, iar amenințarea unui al treilea război mondial devine reală, așa că merită încercat', a concluzionat finanțistul american de originea maghiară.
Declarațiile lui Soros intervin pe fondul tensiunilor în zona arhipelagului Spratly din Marea Chinei de Est, o zonă maritimă strategică, unde China construiește insule artificiale, justificându-și demersurile prin rațiuni de apărare militară și de securitate. Însă țările din regiune văd în aceasta un nou efort în a-și extinde influența în Marea Chinei de Sud.
Arhipelagul Spratly este revendicat de mai multe țări din Asia de Sud-Est, incluzând Filipine, Brunei, Vietnam, Taiwan și Malaezia.