Zborul HA 458 plecase din aeroportul Haneda, din Tokyo, în jurul miezului nopții, cu destinația Honolulu. Dar acele unor cadrane de bord s-au aprins pentru a semnala o anomalie în sistemele hidraulice ale aparatului Airbus 330 care s-a întors din drum, potrivit mai multor canale media.
Avionul a aterizat de urgență pe aeroportul Haneda în jurul orei locale 01:30 (16:30 GMT duminică).
Opt dintre pneurile roților aparatului au explodat la aterizare, în timp ce o parte din carburant s-a scurs pe pământ, a relatat ziarul Asahi Shimbun.
Niciunul dintre cei 293 de pasageri și membri ai echipajului nu a fost rănit. Pista urma să rămână închisă traficului timp de mai multe ore, scrie agerpres.ro.
Cel puțin 14 zboruri interne au fost anulate, în timp ce altele sunt întârziate. Ministerul Transporturilor și compania aeriană nu au putut fi contactate pentru moment de presă.