Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malginov a comentat ironic declaraţiile lui Traian Băsescu, despre care susţine că se înşeală privind intenţiile Moscovei.
"Este un politician cu experienţă. Sper că spune ceva la care a reflectat. A fost o surpriză pentru mine, pentru că aparent citeşte gândurile altui preşedinte. Eu nu am această calitate. Dar nu pot fi de acord cu el", a spus diplomatul, într-in interviu pentru Gândul.info.
Ambasadorul a comentat şi în privinţa aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova, ce urmează să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în luna iunie. Mişcarea nu este văzută cu ochi buni de Moscova, care avertizează că vor fi repercusiuni economice.
„Este defavorabil legăturilor economice dintre Federaţia Rusă şi ţările din parteneriatul estic. Pentru că acordul care este propus şi care va fi semnat, iar mai apoi ratificat, înseamnă că vor fi consecinţe economice asupra acestor relaţii. Nu este niciun dubiu. După semnarea acordului, lucrurile nu vor mai putea merge ca până acum pentru că parteneriatul estic ar încălca anumite obligaţii în Comunitatea Statelor Independente şi în cadrul relaţiilor economice dintre Rusia şi statul respectiv. Anumite facilităţi care sunt acordate de Rusia nu vor mai fi acordate.”, a spus ambasadorul.
Ambasadorul Federaţiei Ruse, Oleg Malginov, susţine că scenariul din peninsula Crimeea nu se va repeta şi în regiuni precum Transnistria, aşa cum se tem unii analişti politici şi militari. Oficialul rus atrage atenţia totuşi că menţinerea unor bune relaţii cu etnici ruşi din regiune depinde de atitudinea autorităţilor de la Chişinău.
"Dacă politica autorităţilor va fi îndreptată înspre discriminare, înspre suprimarea aspiraţiilor legitime ale ruşilor de a-şi proteja limba, cultura, nu ştiu care va fi situaţia. Dar Federaţia Rusă nu va stimula niciodată asemenea evenimente. Pentru că nu suntem interesaţi să avem conflicte la graniţă. Este costisitor. Implică probleme diplomatice şi politice cu alte ţări. Vrem ca autorităţile acestor ţări, din Kiev şi Chişinău, să-şi asume responsabilitatea faţă de aceste populaţii", a spus diplomatul.
Malginov a respins catalogarea acţiunilor Rusiei în peninsula Crimeea drept o "intervenţie" sau o "anexare" şi a declarat că atât Ucraina cât şi NATO nu ar trebui să se simtă ameninţate de Federaţia Rusă.