În urmă cu două zile, familia politicianului a anunţat că a întrerupt tratamentul, nemaiexistând nicio şansă de salvare. Soţia şi întreaga familia i-au fost alături în ultimele clipe.
Fost pilot militar şi prizonier în războiul din Vietnam, McCain a fost unul dintre cei mai duri politiceni republicani, apărător al unora dintre conflictelor în care Statele Unite au fost implicate, în special al Războiului din Irak. În 2008, McCain a fost candidatul republicanilor pentru Casa Albă, dar a pierdut în faţa democratului Barack Obama.
A fost, de asemenea, unul dintre cei mai vocali adversari ai lui Vladimir Putin, motiv pentru care în 2014 a fost inclus pe o listă a politicienilor americani indezirabili la Kremlin. McCain a fost la fel de dur şi cu actualul lider de la Casa Albă, care în repetate rânduri l-a jignit. Una dintre ultimele sale dorințe a fost ca Donald Trump să nu participe la funeraliile sale.
În ultimii ani, John McCain a fost un critic constant al modificărilor operate de guvernele PSD asupra legilor Justiţiei.
Avertisment dur din SUA pentru Guvernul Dăncilă