Potrivit presei italiene, preotul fost găsit acum câteva seri de câţiva prelaţi, îngrijoraţi din cauza faptului că nu răspunsese toată ziua la telefon. Trupul neînsufleţit era întins pe pat, în pijama, cu picioarele atârnând și, la prima vedere, părea că intenţionase să se ridice, potrivit Il Messagero, citat de Rador și preluatd e HotNews.ro.
Ieşirea din scenă a acestui colecționar duce cu el în mormânt misterul asociat impresionantei sale colecțiii de opere de artă. Vorbim despre zeci de piese antice asupra cărora există suspiciuni grele, investigații interne și, desigur, jena tăcută a autorităților Vaticanului, deoarece până în prezent nu s-a aflat câtuşi de puţin care este originea acestor comori.
Din puținele informații existente, se știe doar că fabuloasa colecție Basso a fost ambalată și securizată în aproximativ 30 de lăzi rezistente la foc, plasate într-un loc sigur. Interesant este faptul că lazile au fost sigilate cu autorizația Secretariatului de Stat și plasate într-o încăpere de sub cupola bazilicii.
În interiorul lăzilor se presupune că s-ar afla aproximativ șaptezeci de piese de material arheologic, statui din marmură și lemn, picturi pe pânză, tăbliţe gravate în cupru și schițe realizate pe hârtie.
Cea mai interesantă lucrare din această colecţie misterioasă este o copie minunată datând de la începutul secolului al XX-lea a faimosului crater Euphronios, al cărui original etrusc este păstrat în Muzeul Villa Giulia. După ce a fost furat în 1971 de profanatorii de morminte, exportat ilegal în SUA și cumpărat de New York Metropolitan, craterul a fost subiectul unui conflict diplomatic SUA-Italia.
De-a lungul timpului, cu discreţie maximă, la Vatican s-au făcut diverse tentative de a găsi cheia problemei și a înțelege originea acestui depozit de opere de artă. Ba chiar s-au făcut demersuri pentru a realiza un fel de inventar și a depozita lucrările, fără a face prea multă publicitate, într-una dintre zonele mai puțin accesibile ale bazilicii.
În ciuda acestui fapt, întrebările apărute de-a lungul timpului nu și-au găsit nici până în ziua de astăzi un răspuns. Au făcut parte acele bunuri din colecții private moștenite de Basso? Au fost cumpărate legal de-a lungul timpului, sau erau moșteniri rămase de la mănăstiri, instituții religioase, daruri primite de la binefăcători sau bunuri ecleziastice niciodată catalogate?