Când a ajuns în clasă, însă, colegii nu au avut timp s-o admire, întrucât profesorii au trimis-o acasă imediat.
Fata, care și-a făcut șuvițe împletite pentru nunta surorii ei, în timpul vacanței, nu-și imagina nicio clipă că școala nu ar putea fi de acord cu noul ei aspect, având în vedere, spune ea, că alți colegi au dreadlocks, potrivit metro.co.uk.
Părinții îi iau apărarea și cer explicații directorului unității de învățământ. Acesta, însă, susține că adolescenta trebuie să se supună regulamentului școlii.