Alt tip Scandal internaţional la UMF Iaşi: suspiciuni de fraudă. Ambasadorul României, convocat Scandal internaţional la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Vestea unei posibile fraudări a admiterii studenţilor străini a ajuns până în Maroc, unde ambasadoarea României a fost convocată de autorităţile locale. Studenţii apăreau ca admişi pe listele iniţiale, însă au dispărut de pe cele finale. Aproape 1.000 de dosare vor fi reevaluate.
Este copilul tău pregătit de grădiniţă? Iată semnele pe care să le urmăreşti Fie că ai copilul acasă sau la creşă, cu siguranţă te gândeşti că anii de grădiniţă se apropie. Este copilul tău pregătit să facă pasul cel mare?
O elevă a spus cea mai bună scuză din toate timpurile pentru că nu și-a făcut tema Cele mai multe dintre scuzele pe care elevii le spun pentru că nu și-au făcut temele sunt, deja, clasice.
FOTO: Amintiri din epoca Ceaușescu: Cum arăta Abecedarul din 1982. Vezi ce poezii erau "la modă" Despre perioada ceauşistă am învăţat la şcoală numai lucruri rele. Îţi propunem să faci abstracţie de părerile negative despre anii în care Nicolae şi Elena au condus România şi să priveşti şi partea frumoasă, colorată, a acelei epoci.
Şcoală nouă de 1,3 milioane lei,făcută de mântuială.Profesori şi elevi cu tencuiala în cap,la Galaţi Profesorii şi elevii unei şcoli dintr-o comună gălăţeană stau cu teamă la ore. Asta după ce în sălile de curs bucăţi mari de tencuială s-au desprins din tavan. Ba chiar, tencuiala a căzut în capul profesoarei de educaţie fizică. Incidentele au avut loc în sălile de clasă dintr-un corp nou al şcolii, dat în folosinţă în urmă cu un an şi construit cu fonduri accesate de Guvern de la Banca Mondială. Conducerea şcolii dă vina pe constructor, pe care îl acuză că a lucrat de mântuială.
Proiect legislativ: Elevii trebuie să meargă la şcoală doar dimineaţa Elevii de până în clasa a VIII-a trebuie să înveţe numai dimineaţa. La asta visează deputaţii noştri, care au adoptat un proiect de modificare a Legii Educaţiei. Asta deşi au recunoscut că în acest moment, în şcolile din ţară, nu sunt săli suficiente astfel încât toţi elevii să înveţe într-un singur schimb. Clasele sunt supra-aglomerate, iar un profesor este nevoit să lucreze cu peste 30 de copii în acelaşi timp. Proiectul va fi dezbătut în senat, care e cameră decizională.
Educaţie: schimbare importantă pentru toţi elevii,de la clasa I până la liceu. Când intră în vigoare Toţi elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal ar urma să meargă la cursuri doar dimineaţa, potrivit unui proiect de modificarea a legii educaţiei adoptat ieri de deputaţi.
Directoarea unei şcoli, demisă după ce a trimis acasă o elevă care nu venise în uniformă Directoarea Şcolii Gimnaziale "Viceamiral Ioan Murgescu" din Valu lui Traian a fost demisă după ce, săptămâna trecută, a jignit şi a trimis acasă o elevă de 11 ani care venise la şcoală cu o altă fustă decât cea a uniformei, iar apoi s-a certat cu mama fetiţei care venise să-i ceară explicaţii.
Cadrele didactice primesc statut de polițiști Cadrele didactice urmează să primească un statut special - un statut asemănător polițiștilot. Este vorba de o inițiativă legislativă a senatorului Liviu Pop, ministrul delagat pentru dialog social, care a fost depusă la Senat.
Ministerul Sănătăţii susţine introducerea orelor de educaţie sexuală în şcoli Ministerul Sănătăţii arată, într-un răspuns la apelul lansat de mai multe ONG-uri pentru introducerea orelor de educaţie sanitară şi implict sexuală în şcoli, că susţine acest lucru, ca pe o măsură obligatorie pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilor viitoare.
Anchetă după ce o elevă din Constanţa a fost trimisă acasă de la şcoală. Motivul? O fustă cu flori Spiritele s-au încins la Valu lui Traian! Mama unei eleve în vârstă de 11 ani a mers val-vârtej la şcoala unde aceasta învăţa şi a iscat un scandal monstru. Femeia s-a luat la ceartă cu directorul unităţii de învăţământ, pe motiv că acesta i-a trimis copilul acasă pentru a-şi lua uniforma. În timp ce mama minorei susţine că nu i se pare un comportament normal întrucât copilul putea păţi ceva pe drum, directorul susţine că s-a simţit sfidat!
Cursuri suspendate luni, în Suceava, din pricina vremii rea În total peste 1.500 de copii cinci comune ale judeţului Suceava nu au fost luni la cursuri din cauza frigului. Orele au fost suspendate pentru că localităţile au rămas fără curent electric, pe fondul unor avarii, şi nu au putut fi puse în funcţiune centralele termice, pentru încălzirea unităţilor de învăţământ.
A devenit "viral" pe Facebook. Cum s-a îmbrăcat la şcoală o profesoară de biologie. "Superbă idee" O profesoară de biologie i-a lăsat pe elevi cu gura căscată când şi-a făcut apariţia în clasă îmbrăcată în nişte costume speciale.
Ministerul Educației a pierdut procesul cu Ad Astra. CAB a decis anularea ordinului de ministru Curtea de Apel București a decis vineri, 9 octombrie, anularea ordinului ministrului Educației privind obținerea atestatului de abilitare, după ce asociația cercetătorilor Ad Astra a acuzat că acest ordin a relaxat condițiile pe care un profesor trebuie să le îndeplinească pentru a putea coordona studenți la doctorat.
De ce copilul tău nu mai vrea la grădiniţă? Multe mămici s-au trezit cu refuzul categoric al copiilor lor de a mai merge la grădiniţă. Fie că vrea să mai doarmă sau încă nu şi-a făcut prieteni acolo ori nu îi place de doamna educatoare, copiii găsesc tot felul de motive de a absenţa de la grădiniţă.
Lecția de anatomie. Metoda inedită a unei profesoare O profesoară de biologie din Olanda a folosit o metodă inedită de predare.
Cîmpeanu: Ne confruntăm cu un nou tip de violenţă - violenţa elevului asupra profesorului Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, că sistemul de educaţie din România se confruntă cu un nou tip de violenţă, violenţa elevului asupra profesorului, ce face parte din tendinţele de evoluţie a societăţii, cu bune şi rele.
Densitatea copacilor de la marginea străzilor influențează sănătatea fizică și psihică O echipă de cercetători americano - canadiană a descoperit că densitatea cât mai mare a copacilor de pe marginea străzilor are un impact la fel de mare asupra sănătății noastre fizice, dar și psihice.
Elevii vor avea o nouă programă şcolară din 2017 Sorin Cîmpeanu a declarat că din septembrie 2017 elevii din clasele V-IX vor învăța după programe revizuite la toate disciplinele.
Rezidenţiat 2015. Absolvenţii vor concura pe 3800 de locuri. Examenul are loc pe 15 noiembrie Rezidenţiat 2015. Ministerul Sănătăţii a stabilit condiţiile în care se va desfăşura anul acesta concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.
Cărţi pentru weekend, avem de toate: poliţiste, economie şi o istorie a legionarilor Trei autori foarte diferiţi, trei subiecte din lumi diferite. Legionarii români, o documentare amănunţită. Thomas Piketty e tradus şi în română. Henning Mankell, marele autor de poveşti poliţiste, a murit, detectivul lui, celebrul Wallander, a rămas cu noi.
Se întâmplă în România. O şcoală funcţionează de 40 de ani fără toaletă O şcoală din judeţul Arad, unde învaţă peste 400 de copii, aşteaptă de şapte ani finanţare pentru dotarea clădirii cu toalete moderne. În cei peste 40 de ani de când a fost inaugurată, şcoala a pus la dispoziţia elevilor săi doar latrine. Aşa că nu a primit niciodată autorizaţie sanitară de funcţionare.
Tichete de grădiniţă pentru copiii nevoiaşi Copiii din familiile defavorizate vor primi, din ianuarie 2016, un tichet social lunar în valoare de 50 de lei, pentru a merge la grădiniţă. Tichetul va avea forma unui voucher care nu va putea fi transformat în bani. Cu acesta se vor putea cumpăra haine, alimente, jucării şi rechizite.
Bătaie într-un liceu din Paşcani, după o postare pe Facebook Miercuri dimineata, in incinta Colegiului National „Mihail Sadoveanu”, din Pascani, a avut loc un conflict intre doi tineri.
Noi măsuri luate în cazul profesorului de sport care fotografia eleve la baie Psihologii vin în ajutorul elevelor fotografiate la toaletă de profesorul de sport de la şcoala 164, din Bucureşti. Poliţiştii au cerut aprobare pentru expertiza informatică a telefonului cu care ar fi fost făcute pozele. Între timp, profesorul nu mai are voie să predea la clasa respectivă.
Au început înscrierile la Școala Superioară de Comunicare și Televiziune Școala Superioară de Comunicare și Televiziune și-a deschis porțile pentru studenții și persoanele care doresc o carieră în presă și nu numai. Modulele pentru care se organizează înscrieri sunt de comunicare (purtător de cuvânt, sef birou presă), televiziune (prezentator tv, reporter, operator imagine, editor imagine), radio (realizator emisiuni, redactor) și DJ.
Ziua Educaţiei. Mesajul premierului Victor Ponta pentru profesori Ziua Mondială a Educaţiei. Premierul Victor Ponta a transmis profesorilor, luni, cu ocazia Zilei Educaţiei, un mesaj de mulţumire pentru munca depusă pe tot parcursul anului şcolar.
Profesorii și elevii din București nu merg la școală luni Luni nu vor fi cursuri în şcolile din Capitală, pentru că este Ziua Educaţiei şi, pentru Bucureşti, este prevăzut prin Contractul Colectiv de Muncă faptul că este zi nelucrătoare, ceea ce înseamnă că profesorii şi elevii nu merg la şcoală în 5 octombrie, a declarat purtătorul de cuvânt al ISMB, scrie Mediafax.
Premieră: o universitate din România, în Top 500 internaţional Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca a reușit performanța de a se clasa pe un loc cuprins în intervalul 501-600 al topului The Times Higher Education World University Rankings 2015-2016. Este singura Universitate din România situată pe această poziție, alte trei fiind clasate pe pozițiile 601-800.
Prin ce trec elevii care nu se înscriu la ora de religie: Părinţii care divoreţează ajung în iad! Părinţii şi elevii se lovesc de tot felul de piedici atunci când aleg ca cei mici să nu studieze religia: presiuni din partea profesorilor, orare dezavantajoase şi lipsa alternativelor de studiu sunt doar câteva dintre problemele cu care se luptă părinţii care încearcă să facă uz de dreptul la „libertate de conştiinţă“, invocat în decizia Curţii Constituţionale privind înscrierea la ora de Religie, scrie Adevarul.