Articolele din categoria EDUCAŢIE:

Anunţul de ultimă oră făcut de Ministerul Educaţiei privind manualele şcolare pentru anul 2016-2017
Elev de liceu, declaraţie şocantă, după examenul de BAC: "Mi-e şi jenă că am ieşit aşa de repede"
Bacalaureat 2016. Ultima zi de examen. La două licee din estul Clujului, elevii au ieşit pe poartă cu buletinele şi pixurile într-o mână, iar telefoanele în cealaltă. Examenul de azi li s-a părut surprinzător de uşor. Zic unii. Unul dintre ei ieşise pe poarta Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr“ în jur de 10.40 şi i-a spus colegului său, ieşit şi el cu puţin timp înainte, că îi este jenă că a ieşit atât de repede din sală.
Doctorii lui Oprea vor să renunţe la doctorat! SRI face curățenie la ANIMV
Doctorii lui Oprea vor să renunţe la doctorat! SRI face curățenie la ANIMV
Fostul ministru de interne Radu Stroe, fostul ministru al Apărării Mihai Stănişoară, procurorul general adjunct al României, Bogdan Licu, fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate al lui Traian Băsescu, Daniel Moldoveanu, fostul şef al Comisiei parlamentare de control al SIE Romeo Raicu, fostul ministru al Economiei în Guvernul Ponta Mihail Tudose, fostul primar al Sectorului 2 din București Neculai Onţanu, fosta secretară a ex-ministrului de interne Gabriel Oprea Adela Loredana Popescu, nepoata lui Gabriel Oprea și fosta avocată a lui Victor Ponta, Loredana Radu, au făcut cereri de renunţare la titlul de doctorat obţinut la Academia Naţională de Informaţii a SRI, scrie România Curată.
Subiecte Filosofie BAC 2016. Subiecte uşoare la Filosofie. Consultă AICI baremul de corectare
Subiecte Filosofie BAC 2016. Subiecte uşoare la Filosofie. Consultă AICI baremul de corectare
Subiecte Filosofie BAC 2016. Absolvenţii de clasa a XII-a susţin vineri proba la alegere în cadrul examenului de Bacalaureat 2016. Examenul va începe 09:00 şi durează trei ore. Realitatea.net vă pune la dispoziţie subiectele la Filosofie în jurul orei 12.00. Baremul de corectare la BAC Filosofie 2016, pentru clasa a XII-a, va fi publicat pe realitatea.net şi pe EDU.RO, în jurul orei 15.00. Rămâneţi pe realitatea.net pentru a afla cele mai noi informaţii legate de examenul de Bacalaureat 2016 - Filosofie.
Subiecte BAC 2016 Chimie. Subiectele la CHIMIE, publicate pe EDU.ro. VEZI Subiectele la CHIMIE
Subiecte BAC 2016 Chimie. Subiectele la CHIMIE, publicate pe EDU.ro. VEZI Subiectele la CHIMIE
Subiecte BAC 2016 Chimie. Elevii de clasa a XII-a susţin vineri proba la alegere în cadrul examenului de Bacalaureat 2016. Examenul va începe 09:00 şi durează trei ore. Realitatea.net vă pune la dispoziţie subiectele la CHIMIE organică şi anorganică în jurul orei 12.00. Baremul de corectare la Chimie BAC 2016, pentru clasa a XII-a, va fi publicat pe realitatea.net şi pe EDU.RO, în jurul orei 15.00. Rămâneţi pe realitatea.net pentru a afla cele mai noi informaţii legate de examenul de Bacalaureat 2016 - CHIMIE.
Subiecte BAC 2016 Fizică. Barem de corectare
Subiecte BAC 2016 Fizică. Consultă AICI subiectele la Fizică BAC 2016 şi baremul de corectare
Subiecte BAC 2016 Fizică. Astăzi are loc ultima probă a examenului de Bacalaureat 2016: proba la alegere a profilului. Examenul a început la 9.00 şi se va încheia la ora 12.00. Realitatea.net vă pune la dispoziţie subiectele la FIZICĂ în jurul orei 12.00. Baremul de corectare la BAC FIZICĂ 2016, pentru clasa a XII-a, va fi publicat pe realitatea.net şi pe EDU.RO, în jurul orei 15.00. Rămâneţi pe realitatea.net pentru a afla cele mai noi informaţii legate de examenul de Bacalaureat 2016 - FIZICĂ.
Elevii din clasele a XI-a şi a XII-a vor avea manuale gratuite
ADMITERE LICEU 2016. Tot ce trebuie să ştii despre completarea opţiunilor în fişele de înscriere
ADMITERE LICEU 2016. Ministerul Educaţiei a publicat, ieri, ierarhia absolvenţilor claselor a VIII-a, iar astăzi va începe completarea opţiunilor în fişele de înscriere în clasa a IX-a, prima repartizare computerizată urmând să aibă loc în 19 iulie. Părinţii şi elevii trebuie să completeze un număr cât mai mare de opţiuni, care să fie ordonate cât mai realist, spun reprezentanţii ministerului. Realitatea.net vă oferă toate informaţiile de care aveţi nevoie privind admiterea la liceu: cum se calculează media, cum se face repartizarea computerizată şi care este calendarul de admitere la LICEU 2016. VEZI AICI RAPOARTELE mediilor de admitere la LICEU 2016
Subiecte BAC 2016 Informatică C++ şi PASCAL. Rezolvări corecte la Informatică Pascal şi C++
Subiecte BAC 2016 Informatică C++ şi PASCAL. Rezolvări corecte la Informatică Pascal şi C++
Subiecte BAC 2016 Informatică C++ şi PASCAL. Absolvenţii de clasa a XII-a susţin vineri proba la alegere în cadrul examenului de Bacalaureat 2016. Examenul va începe 09:00 şi durează trei ore. Realitatea.net vă pune la dispoziţie subiectele la INFORMATICĂ C++ şi PASCAL în jurul orei 12.00. Baremul de corectare la BAC INFORMATICĂ C++ şi PASCAL2016, pentru clasa a XII-a, va fi publicat pe realitatea.net şi pe EDU.RO, în jurul orei 15.00. Rămâneţi pe realitatea.net pentru a afla cele mai noi informaţii legate de examenul de Bacalaureat 2016 - INFORMATICĂ C++ şi PASCAL.
SUBIECTE BIOLOGIE BAC 2016. Subiecte şi barem la anatomie şi biologie vegetală
SUBIECTE BIOLOGIE BAC 2016. Subiecte şi barem la anatomie şi biologie vegetală
SUBIECTE BIOLOGIE BAC 2016. După proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie, urmează proba la alegere, elevii având de ales între mai multe materii, în funcție de profil. Ne concentrăm în acest text pe BIOLOGIE. Vă oferim în continuare mai multe subiecte la biologie, de la modelele oferite de EDU.ro până la cele care au picat anul trecut. Rămâneți alături de Realitatea.net miercuri, 6 iulie, pentru a afla LIVE SUBIECTE și BAREM de corectare. 
Elevii din clasele a XI-a şi a XII-a vor avea manuale gratuite
ADMITERE LICEU 2016. Absolvenţii pot verifica online ierarhia lor, înainte de înscrierea la liceu
ADMITERE LICEU 2016. Ministerul Educaţiei a publicat, joi, ierarhia absolvenţilor claselor a VIII-a, iar vineri va începe completarea opţiunilor în fişele de înscriere în clasa a IX-a, prima repartizare computerizată urmând să aibă loc în 19 iulie. Părinţii şi elevii trebuie să completeze un număr cât mai mare de opţiuni, care să fie ordonate cât mai realist, spun reprezentanţii ministerului, scrie News.ro. 
BAC 2016 Subiecte BIOLOGIE. Modele de subiecte şi BAREM, propuse de Ministerul Educaţiei
BAC 2016 Subiecte BIOLOGIE. AVEM subiecte şi BAREM complet Anatomie - Biologie Bac 2016
BACALAUREAT 2016. BAC 2016 proba la alegere ANATOMIE - BIOLOGIE. Vineri, 8 iulie, absolvenţii de clasa a XII-a au dat proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care s-a susţinut la una din materiile: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie. Examenul a început la ora 9:00 şi a durat 3 ore. În acest material puteţi consulta subiecte şi bareme pentru proba scrisă la Biologie - Anatomie edu.ro. De altfel, în fişierele ataşate la finalul acestui articol puteţi vedea subiectele şi barem de corectare edu.ro.
BAC 2016 Subiecte si barem FIZICĂ
BAC 2016 Subiecte FIZICĂ. Emoţii pentru absolvenţii de clasa a XII-a. Avem subiecte şi BAREM Fizică
BACALAUREAT 2016. BAC 2016 proba la alegere FIZICĂ. Vineri, 8 iulie, a avut loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care s-a susţinut la una din materiile: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie. Examenul a început la ora 9:00 şi a durat 3 ore. În cele ce urmează, puteţi consulta subiecte şi bareme pentru proba scrisă la Fizică edu.ro. De altfel, în fişierele ataşate la finalul acestui articol puteţi vedea subiectele şi barem de corectare edu.ro.
BAC 2016 Subiecte INFORMATICĂ. Modele de subiecte şi BAREM, propuse de Ministerul Educaţiei
BAC 2016 Subiecte INFORMATICĂ. Modele de subiecte şi BAREM, propuse de Ministerul Educaţiei
BACALAUREAT 2016. BAC 2016 proba la alegere INFORMATICĂ. Vineri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din materiile: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie. Examenul va începe la ora 9:00 şi va dura 3 ore. În cele ce urmează, puteţi consulta modele şi bareme pentru subiectele de la Informatică, aşa cum au fost propuse de Ministerul Educaţiei. Subiectele şi baremele de corectare sunt disponibile pentru a fi consultate în fişierele ataşate la finalul acestui articol.
BAC 2016 Subiecte SOCIOLOGIE. Modele de subiecte şi BAREM, propuse de Ministerul Educaţiei la BAC
BAC 2016 Subiecte SOCIOLOGIE. Modele de subiecte şi BAREM, propuse de Ministerul Educaţiei la BAC
BACALAUREAT 2016. BAC 2016 proba la alegere SOCIOLOGIE. Vineri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din materiile: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie. Examenul va începe la ora 9:00 şi va dura 3 ore. În cele ce urmează, puteţi consulta modele şi bareme pentru subiectele de la Sociologie, aşa cum au fost propuse de Ministerul Educaţiei.
BAC 2016 Subiecte PSIHOLOGIE. Modele de subiecte şi BAREM, propuse de Ministerul Educaţiei
BAC 2016 Subiecte PSIHOLOGIE. Modele de subiecte şi BAREM, propuse de Ministerul Educaţiei
BACALAUREAT 2016. BAC 2016 proba la alegere PSIHOLOGIE. Vineri, pe data de 8 iulie, va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din materiile: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie. Examenul va începe la ora 9:00 şi va dura 3 ore. În cele ce urmează, puteţi consulta modele şi bareme pentru subiectele de la Psihologie, după cum au fost propuse de Ministerul Educaţiei.
BAC 2016 Subiecte LOGICĂ. Modele de subiecte şi BAREM, propuse de Ministerul Educaţiei pentru BAC
BAC 2016 Subiecte LOGICĂ. Avem subiectele! Ce a picat la BAC 2016 Logică. Vezi BAREM complet
BACALAUREAT 2016. BAC 2016 proba la alegere LOGICĂ. Vineri, 8 iulie, a avut loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care s-a susţinut la una din materiile: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie. Examenul a început la ora 9:00 şi a durat 3 ore. În cele ce urmează, puteţi consulta subiecte şi bareme pentru proba scrisă la Logică edu.ro. De altfel, în fişierele ataşate la finalul acestui articol puteţi vedea subiectele şi barem de corectare edu.ro.
BAC 2016 Subiecte FILOSOFIE. Modele de subiecte şi BAREM, propuse de Ministerul Educaţiei pentru BAC
BAC 2016 Subiecte FILOSOFIE. Modele de subiecte şi BAREM, propuse de Ministerul Educaţiei pentru BAC
BACALAUREAT 2016. BAC 2016 proba la alegere FILOSOFIE. Vineri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din materiile: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie. Examenul va începe la ora 9:00 şi va dura 3 ore. În acest articol, puteţi consulta modele şi bareme pentru subiectele de la Filosofie, aşa cum au fost propuse de Ministerul Educaţiei.
BAC 2016 Subiecte ECONOMIE. Modele de subiecte şi BAREM, propuse de Ministerul Educaţiei pentru BAC
BAC 2016 Subiecte ECONOMIE. Modele de subiecte şi BAREM, propuse de Ministerul Educaţiei pentru BAC
BACALAUREAT 2016. BAC 2016 proba la alegere ECONOMIE. Vineri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din materiile: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie. Examenul începe la ora 9:00 şi va dura 3 ore. În cele ce urmează, puteţi consulta modele şi bareme pentru subiectele de la Economie, aşa cum au fost propuse de Ministerul Educaţiei.
Subiecte BAC 2016 Chimie. Subiectele la CHIMIE, publicate pe EDU.ro. VEZI Subiectele la CHIMIE
Subiecte CHIMIE BAC 2016. Avem subiectele! Cerințe și barem la chimie organică și anorganică, la BAC
BACALAUREAT 2016. BAC 2016 proba la alegere CHIMIE. Vineri, 8 iulie, are loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din materiile: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie. Examenul începe la ora 9:00 şi va dura 3 ore. În cele ce urmează, puteţi consulta modele şi bareme pentru subiectele de la Chimie, aşa cum au fost propuse de Ministerul Educaţiei.
Barem BAC Psihologie 2016. Ce trebuia să scrii la examenul la Psihologie BAC 2016
Barem BAC Psihologie 2016. Ce trebuia să scrii la examenul la Psihologie BAC 2016
Barem BAC Psihologie 2016. Absolvenţii de clasa a XII-a susţin vineri proba la alegere în cadrul examenului de Bacalaureat 2016. Examenul va începe 09:00 şi durează trei ore. Realitatea.net vă pune la dispoziţie subiectele la PSIHOLOGIE în jurul orei 12.00. Baremul de corectare la BAC Psihologie 2016, pentru clasa a XII-a, va fi publicat pe realitatea.net şi pe EDU.RO, în jurul orei 15.00. Rămâneţi pe realitatea.net pentru a afla cele mai noi informaţii legate de examenul de Bacalaureat 2016 - Psihologie.