Disciplina care ar putea DISPĂREA din programa şcolară, deşi se dă şi la BACALAUREAT Noua programa şcolară pentru liceu ar urmă să excludă, practic, Geografia dintre materiile studiate. Din câte se pare, Ministerul Educaţiei vrea să reducă drastic numărul de ore alocate, urmând că această materie de studiu să dispară definitiv din orarul liceelor tehnologice, iar la cele teoretice, filiera real, să figureze doar în clasele a IX-a şi a X-a.
Se apropie prima vacanţă din anul şcolar 2017-2018! Când vor avea elevii liber Peste o săptămână vom avea prima vacanţă a elevilor din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar.
Reacţia neaşteptată a ministrului Educaţiei privind cazul elevului trimis să se tundă Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, pentru Mediafax, că, în cazul băiatului de la liceul clujean „Inochentie Micu”, care a fost dat afară din cauza părului lung, nu se poate vorbi despre un abuz atât timp cât regulamentul de ordine interioară a fost respectat de către conducerea şcolii.
Acest exerciţiu de matematică dă mari bătăi de cap adulţilor. Un copil de 10 ani în rezolvă instant! Iată un simplu exercițiu de matematică, pe care un copil de 10 ani îl rezolvă cu ușurință.
Universitatea cu cea mai bună reputaţie în rândul angajatorilor din România Potrivit QS World University Rankings 2018, Academia de Studii Economice din Bucureşti are cea mai bună reputaţie în rândul angajatorilor.
Imagini șocante. Ce se întâmplă dacă nu te speli pe mâini înainte să mănânci Un experiment simplu al unei profesoare din SUA a devenit viral pe rețelele de socializare. Femeia a dorit, astfel, să le arate copiilor cât de important este să se spele pe mâini înainte de a mânca.
Halucinant! Fostul ministru Teodorovici a primit o diplomă de MASTER fără să meargă deloc la cursuri Scenariu halucinant lansat de un fost ministru al Finanţelor! Invitat la TVR, Eugen Teodorovici a afirmat că ar fi primit o diplomă de master de la Academia Naţională de Informaţii.. fără să fi trecut vreodată pe la cursuri.
Universitatea Politehnica din București a semnat un acord cu EUROCONTROL Luni, 16 octombrie a avut loc, în premieră la nivelul Uniunii Europene, semnarea acordului de colaborare între Universitatea Politehnica din București și EUROCONTROL - una dintre cele mai importante organizații interguvernamentale din domeniul managementului traficului aerian. Organizația este prezentă în 43 de state ale spațiului european și reprezintă aproape 2000 de specialiști care activează în acest domeniu. Universitatea Politehnica din București este prima universitate din Europa care semnează un protocol de colaborare cu Eurocontrol. Acest acord este rezultatul activității U.P.B. și a rectorului din ultimii ani.
Pact DRAGNEA-TUDOSE pentru profesori. Cum vor fi acordate drepturile salariale câştigate în instanţă Premierul Mihai Tudose, preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, şi vicepremierul Marcel Ciolacu sunt coautori ai unui proiect de lege prin care plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de către personalul din învăţământ este eşalonată pe următorii cinci ani.
Trei miniştri, pe lista neagră a studenţilor Liga Studenților (LS IAȘI) solicită demiterea Ministrului Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a Ministrului Sănătății, Florian Bodog și a Ministrului Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc pentru slabele lor performanțe guvernamentale, considerându-i vinovați de scăderea încrederii pe care o au tinerii în Statul Român.
Guvernul face primul pas pentru editarea manualelor şcolare de către STAT Editura Didactică și Pedagogică va fi reorganizată în societate pe acțiuni și va edita manuale școlare, potrivit unei decizii a Executivului de azi.
Calendar EVALUARE NAŢIONALĂ 2018. Tot ce trebuie să ştii despre examenul de Capacitate din 2018 Calendar EVALUARE NAŢIONALĂ 2018. Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativa a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfașoară, anual, într-o singură sesiune. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină Evaluarea Naţională fără taxă. Iată calendarul examenului EVALUARE NAŢIONALĂ 2018, aprobat de Ministerul Educaţiei - EDU.ro!
CALENDAR BAC 2018. Tot ce trebuie să ştii despre examenul de Bacalaureat din 2018 CALENDAR BAC 2018. Faţă de anul şcolar trecut, Ministerul Educaţiei a stabilit şi câteva noutăţi pentru examenul de Bacalaureat 2018. Absolvenţii de liceu vor susţine probele orale ale examenului de Bacalaureat, în timpul semestrului al II-lea, în luna februarie, iar profesorii vor putea corecta de acasă, online, lucrările candidaţilor la evaluarea naţională şi bacalaureat.
Alt tip Un elev din Bucureşti, bătut, terorizat şi trimis la cerşit de un coleg. A dispărut de acasă Terorizat, bătut și trimis la cerșit. Este motivul pentru care un copil de doar 14 ani a fugit de acasă. Mai bine de două săptămâni părinţii nu au ştiut nimic de el, iar povestea pe care le-a spus-o la întoarcere i-a îngrozit. Copilul a povestit că a plecat de acasă de frica unui coleg de şcoală care l-ar fi obligat să cerşească. Acesta spune că, dacă nu aducea destui bani, era bătut crunt.
O nouă reacţie a mamei care a declanşat o anchetă privind ghiozdanele elevilor: "Vreau ca..." Nicoleta Vaia, mama a lansat pe reţelele de socializare un protest inediat împotriva ghiozdanelor prea grele pe care elevii le duc în spate, a afirmat la Realitatea TV că "din păcate creştem o generaţie de copii cu probleme de spate.
Fost ministru al Educaţiei, după gafele repetate făcute de Pop: "O să şterg din CV că..." În ultima vreme, ministrul Educaţiei Liviu Pop a fost în atenţia publică din cauza greşelilor pe care le tot face. Mai nou, Pop l-a acuzat pe Cristian Tudor Popescu că ar fi făcut un dezacord. Acum un fost ministru spune că îi este ruşine că a trecut prin minister.
Ministerul Educaţiei, anunţ de ultimă oră: Sunt disponibile online Ministerul Educației Naționale a finalizat procedura de încărcare pe platforma manuale.edu.ro a versiunilor electronice (pdf) aferente manualelor școlare pentru 11 materii de clasa a V-a.
Anchetă la o şcoală din Botoşani: Învăţător acuzat că ar fi bătut o elevă de 9 ani Poliţia şi conducerea şcolii din Viişoara, judeţul Botoşani, au început o anchetă, după ce o fetiţă de 9 ani a reclamat faptul că a fost lovită de mai multe ori de un învăţător. Anul trecut, dascălul a fost schimbat din funcţia de director, după o reclamaţie similară.
Noi schimbări în educaţie, anunţate de Liviu Pop: Fără telefoane la şcoală şi fără elev de serviciu Fără telefoane în timpul orei şi fără elevi de serviciu pe şcoală, acestea sunt propunerile făcute de Liviu Pop, ministrul Educaţiei, în timpul videoconferinţei cu inspectorii şcolari din data de 5 octombrie.
Deputat PSD, "învins" de un exercițiu de matematică de clasa a IV-a. Tu ştii rezolvarea? Un deputat PSD s-a declarat învins de un exercițiu de matematică de clasa a IV-a pe care l-a avut de rezolvat fiul său.
Părintele Necula, despre modul în care se dă BAC-ul: "Nimeni nu învaţă cu pistolul la ceafă" Părintele Constantin Necula a conferenţiat joi în faţa elevilor din Sibiu. Aceasta a vorbit despre modul în care susţin examenele naţionale astăzi, precizând că elevii sunt practic "arestaţi în sală".
O nouă gafă a ministrului Educației: "Liceenii au început şcoala în urmă cu 17-18 ani" Nicio zi fără o gafă a ministrului Educației. Liviu Pop a susținut în această dimineață o conferință cu inspectoratele școlare din întreaga țară despre manualele școlare. Discuția online a început cu o eroare marca Pop.
Ziua Educaţiei 2017, 5 octombrie: Cum se sărbătoreşte Ziua Mondială Educaţiei Ziua Educatiei 2017, 5 octombrie. Pe 5 octombrie se sărbătoreşte Ziua Internaţional a Educaţiei. Astfel, odată cu anul 1994 în întreaga lume se aminteşte de importanta rolului educaţiei. De asemnea, ziua de 5 ocotombrie reprezintă un moment de reiterare a semnării în 1966 a recomandărilor UNESCO/ILO referitoare la statutul profesorului. În acel an au fost stabilite drepturile şi responsabilităţile profesorilor, standardele internaţionale pentru educaţia continuă, integrarea în câmpul muncii, condiţiile de predare şi învăţare.
Ministrul Educaţiei, despre o posibilă demisie: "Nu m-aţi votat, nu o să-mi dau demisia" Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, miercuri, că îşi va înainta demisia doar dacă grupul PSD-ALDE îi va cere să facă acest lucru, precizând că nu are de ce să recurgă la un asemenea demers dacă solicitarea vine din partea altui grup parlamentar.
Ziua Educatiei 2017. De ce doar elevii din Bucureşti şi din alte două judeţe au liber pe 5 octombrie Ziua Educatiei 2017: Pe 5 octombrie se sărbătoreşte Ziua Internaţional a Educaţiei. Astfel, odată cu anul 1994 în intreaga lume se aminteşte de importanta rolului educaţiei. Pentru o parte din elevii români, cei din Bucureşti, Giurgiu şi Brăila, această zi va fi liberă, în timp ce ceilalţi elevi şi profesori vor merge la şcoală unde vor avea diverse activităţi extraccuriculare. Motivul pentru care doar o parte din elevi vor fi liber, potrivit explicaţiilor date de Ministerul Educaţiei, este următorul: aşa se specifică în Contractul Colectiv de Muncă realizat de Inspectoratele Şcolare Judeţete.
42 de şcoli din Bucureşti ar putea fi închise. Motivul: Lipsa avizului de securitate la incendiu 42 de unităţi şcolare din cele 83 din Sectorul 2 ar putea fi închise dacă până la finalul anului nu obţin avizul de securitate la incendiu. Primăria de sector dă asigurări că situaţia celor pe care le administrează va fi remediată, însă alte 18 unităţi care au nevoie de aviz sunt în subordinea PMB.
ATENŢIE părinţi! 5 octombrie este zi liberă doar pentru elevii din Bucureşti şi încă două judeţe ZIUA EDUCATIEI 2017. Joi, 5 octombrie, elevii si profesorii sarbatoresc Ziua Educatiei. Deşi au tot apărut informaţii că 5 octombrie, ZIUA EDUCAŢIEI, ar fi liberă pentru elevi şi profesori, Ministerul Educaţiei a precizat că unitățile de învățământ vor marca prin activități specifice ziua de 5 octombrie şi că în contractul colectiv de muncă NU este inclusă ZIUA EDUCAŢIEI în categoria zilelor libere, cu excepţia Bucureştiului şi judeţelor Giurgiu şi Brăila. Aşadar, doar elevii din Capitală şi cele două judeţe vor avea liber pe 5 octombrie.
MEN: Au fost semnate acorduri pentru tipărirea a 10 manuale destinate elevilor de clasa a V-a Ministerul Educației Naționale a semnat o nouă serie de acorduri-cadru cu editurile declarate câștigătoare la licitația pentru achiziția de manuale școlare destinate elevilor de clasa a V-a.
Ce facultăți ar trebui să urmezi pentru a reuși să devii miliardar 75 din cei 100 cei mai bogați oameni ai lumii au absolvit studii superioare. 22 au studiat ingineria, 53 dintre ei au început să lucreze într-o companie, 19% au activat în vânzări, 17%, ca brokeri, iar 17% dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii şi-au început activitatea profesională prin lansarea propriei afaceri,scrie Business Insider.
Aceasta e cea mai grea ghicitoare din lume! Spune răspunsul şi vei fi cel mai deştept om din univers "Aelia Laelia Crispis" este un text scris undeva în secolele XVI-XVII la Bologna şi pare că este cea mai mare enigmă dintre toate ghicitorile din lume! Nimeni, nimeni până acum n-a reuşit să-i dea de capăt.