Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a răspuns la avertisment, anunțând o serie de falimente și șomaj la scară mare. Mesajul a fost în cheia obișnuită. Nu știu însă cât de tare a luat în serios semnalul de alrmă, dacă în acest context și-a găsit vreme să facă inventarul firmelor administrate de Firea, pe care o acuză, pe Facebook, că plătește doar salarii și atât.
Mult mai diplomat și obișnuit să tempereze spiritele, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, admite că vom avea o criză, dar că situația actuală nu este dramatică.
,,Deocamdată dacă privim mersul economiei, la noi nu este vreun semn foarte grav că am intra în vreo recesiune, criză. Ca să avem recesiune în România trebuie să fie creștere economică sub zero. Nu văd să fim în fața a trei trimestre care să ne aducă o creștere economică sub zero”, a spus Adrian Vasilescu.
Declarația acestuia este însă într-o contradicție flagrantă cu cea făcută, la finele anului trecut, de alt consilier al guvernatorului Mugur Isărescu. Lucian Croitoru avertiza că ne apropiem de o recesiune și mai rea decât cea din 2008.
Gravitatea avertismentului FMI a fost surprinsă, în opinia mea, cel mai bine de pofesorul universitar Mircea Coșea. Acesta spune că semnalele privind posibilitatea declanșării unei noi crize mondiale nu sunt noi și că au început să apăra în Europa Occidentală încă de la mijlocul anului 2019, dar că la noi nu li s-a acordat atenția necesară. Așa este. Clasa politică românească este total dezinteresată de alte probleme aflate în afara câmpului de luptă și putere politică, cum bine spunea profesorul Coșea.
Reacțiile au fost similare și în guvernarea PSD-ALDE. FMI a fost tratat ca un ,,dușman al poporului’’, agențiile internaționale de rating au fost acuzate că dezinformează și așa mai departe.
Cei aflați la putere nu au avut niciodată capacitatea să gestioneze cu responsabilitate semnalele de alarmă trase de organismele financiare internaționale și de partenerii strategici.