Articolele din categoria ECONOMIE:

Măsura i-ar putea afecta și pe consumatorii casnici
Ministerul Energiei recunoaște că trebuie să restituie banii din supraimpozitare, dar nu toate companiile își vor primi banii înapoi
Ministerul Energiei recunoaște că va trebui să restituie banii din supraimpozitarea producătorilor de electricitate, după ce Curtea Constituțională a decis că taxarea este neconstituțională. Reprezentanții statului precizează însă că nu întreaga sumă încasată în ultimii doi ani trebuie returnată și, deci, nu poate fi estimată valoarea la care vor ajunge restituirile.
Scumpiri în lanț de sărbători. Bătrânii, cei mai afectați de prețuri. Cât vom plăti pentru carne
Scumpiri în lanț de sărbători. Bătrânii, cei mai afectați de prețuri. Cât vom plăti pentru carne
Alimentele se scumpesc pe zi ce trece! Prețurile continuă să crească, iar bătrânii, categoria cea mai afectată, resimt din plin scumpirile. Salamul se găsește cu 70 de lei pe kilogram, iar parizerul, mezelul cel mai accesibil pentru români, costă și 60 de lei pe kilogram. Veștile proaste nu se opresc aici. Carnea de porc va suferi cea mai mare creștere de preț în perioada sărbătorilor, scumpindu-se chiar și cu 20%. 
Sebastian Burduja, despre prețurile energiei din facturi la primăvară: „Plafonul de 0,68 lei este nesustenabil”
Sebastian Burduja, despre prețurile energiei din facturi la primăvară: „Plafonul de 0,68 lei este nesustenabil”
Începând cu 1 aprilie 2025, piața liberă de energie electrică din România ar putea aduce schimbări semnificative pentru consumatori, mai ales pentru cei vulnerabili. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis că un obiectiv esențial al strategiei naționale în domeniul energiei este acela de a proteja consumatorii vulnerabili, astfel încât aceștia să nu fie împinși sub pragul sărăciei după plata facturilor la electricitate.
Ședință de Guvern. Noi măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri. Proiect pentru reducerea birocrației
Ședință de Guvern. Noi măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri: o fabrică primește 100 de milioane de euro. Proiect pentru reducerea birocrației
În cadrul ședinței de Guvern, joi, premierul Marcel Ciolacu a anunțat o serie de proiecte economice și sociale menite să sprijine investițiile private și să îmbunătățească infrastructura națională. Principalul punct de pe agenda ședinței a fost susținerea financiară pentru fabrica Nokian Tyres de la Oradea, acolo unde se investesc peste 625 de milioane de euro într-o fabrică ultramodernă de anvelope auto.
Statul începe vânătoarea prețurilor de la raft pentru a vedea dacă alimentele se scumpesc nejustificat
Statul începe vânătoarea prețurilor de la raft pentru a vedea dacă alimentele se scumpesc nejustificat
Statul începe vânătoarea prețurilor de la raft pentru a vedea dacă alimentele se scumpesc nejustificat și cum se aplică adaosul comercial. Este decizia luată de ministerul Agriculturii care a anunțat înființarea unui comitet de supraveghere a prețurilor după ce a renunțat la ordonanța care plafona adaosul comercial la toate produsele procesate în România și la o serie de produse care vin din import. 
Factura la energie, calvarul oricărui român. Foto/Arhivă
PPC România, fosta ENEL, a început să trimită clienților notificări privind prețul energiei după 1 aprilie 2025. Cum vor arăta facturile
PPC România, fosta ENEL, a început să trimită clienților notificări privind prețul energiei după 1 aprilie 2025, preț care depășește 1,3 lei pe kWh. În prezent, prețul energiei este plafonat încă din 2022 pe trei paliere de consum: pentru cei care au utilizat mai puțin de 100 de kWh pe lună, tariful final, cu toate taxele incluse, este 0,68 lei pe kWh; pentru un consum între 100 și 300 kWh, prețul este 0,8 lei pe kWh, iar pentru cei care consumă peste 300 kWh pe lună, prețul este de 1,3 lei pe kWh.