Activitatea sectorului de comerţ cu amănuntul a fost afectată de criza COVID prin măsurile de distanţare socială şi închiderea magazinelor. Cu toate acestea, efectul pandemiei variază foarte mult în funcţie de ţări şi segmente de activitate. În timp ce unele ţări au înregistrat vânzări mai mici în 2020, efectul a fost nul în altele şi chiar pozitiv în ţările din Europa de Nord. Impactul este, de asemenea, diferit în funcţie de segmentele sectoriale, magazinele de haine fiind cele mai afectate. În general, COVID ar trebui să aibă un impact limitat asupra sectorului de comerţ cu amănuntul şi se aşteaptă ca cele mai afectate segmente să îşi revină imediat ce situaţia se va relaxa. Totuşi, întreruperile transportului maritim care cauzează probleme de aprovizionare şi inflaţie mai mare, ar putea fi un obstacol în calea redresării totale a acestui sector în 2021", susţin specialiştii.
Conform acestora, COVID-19 a avut un impact negativ în unele ţări, dar mai slab decât se aştepta. Astfel, majoritatea ţărilor au înregistrat o scădere a vânzărilor cu amănuntul în T2 2020, dar acestea s-au recuperat, iar impactul a fost în general mai slab în următoarele perioade de carantinare.
Totodată, în unele ţări, nu există o concluzie clară asupra unui impact semnificativ în sectorul de comerţ cu amănuntul, din aceleaşi motive, însă, în mod surprinzător, unele ţări par să fi beneficiat de pe urma COVID-19, în special cele din Europa de Nord.
"Principalul motiv este că ţările din Europa de Nord au de obicei un "deficit turistic" în timpul verii, cu mai mulţi oameni care ies din ţară decât care intră. Cu toate acestea, anul trecut, datorită constrângerilor de călătorie, aceste ţări au avut mai mulţi consumatori decât de obicei. Situaţia pare, de asemenea, eterogenă în funcţie de segmentele de piaţă, comercianţii de textile şi confecţii fiind printre cei mai afectaţi de pandemie", se menţionează în analiza Coface.
Pe acest fond, datele arată că vânzările în magazinele de haine au scăzut cu 24% în UE şi cu 29% în SUA, anul trecut.
La polul opus, magazinele alimentare se numără printre cele care au înregistrat cea mai mare creştere în 2020 (+4% în zona euro, +11% în SUA), datorită stocării masive de produse alimentare la începutul anului 2020 şi închiderii restaurantelor.
"Este puţin probabil ca această creştere să se păstreze odată cu relaxarea măsurilor şi redeschiderea restaurantelor. Deşi, de obicei, este mai rezistentă la crize economice decât alte pieţe, pandemia a fost o provocare pentru segmentul de lux, în special din cauza închiderii magazinelor şi pe fondul restricţiilor de călătorie (...) Mai mult, necesitatea de a cumpăra bunuri de lux poate fi mai slabă din cauza măsurilor de distanţare socială, întrucât unul dintre principalele scopuri ale luxului este recunoaşterea socială. Revenirea este deja experimentată de companii precum LVMH, Kering şi Hermes (ale căror venituri au scăzut cu 27%, 30%, respectiv 25% în S1 2020), cu venituri mai mari în S1 2021 comparativ cu S1 2019. Cu toate acestea, cifrele anterioare nu sunt reprezentative pentru întreaga piaţă şi revenirea ar putea fi mai dificilă pentru companiile mai mici, deoarece consumatorii sunt mai atraşi de mărci cunoscute", explică experţii.
În zona comerţului electronic, în UE ponderea a crescut cu 2,4 puncte procentuale, în 2020, după +0,6 pp în 2019, iar în SUA şi Canada s-a diminuat. În plus, ponderea vânzărilor online în sectorul comerţului cu amănuntul din SUA a atins un maxim de 19% în aprilie 2020, dar apoi a scăzut la 15% în decembrie şi chiar cu 14%, în iunie 2021, în timp ce media s-a situat la 13% în 2019.
Creşterea tarifelor în transporturile de marfă este de aşteptat să genereze presiuni asupra preţurilor de consum, deoarece producătorii şi comercianţii cu amănuntul transmit o parte din creşterea costurilor asupra preţurilor produselor. Sectorul comerţului cu amănuntul ar putea fi astfel afectat de întreruperile în transporturi şi de preţurile mai ridicate ale mărfurilor, cu toate acestea, este posibil ca efectul să nu fie omogen. Vânzătorii de îmbrăcăminte pot suferi mai mult decât ceilalţi comercianţi cu amănuntul, deoarece cererea lor este mai dinamică, dar comercianţii de alimente şi electronice ar putea fi mai rezistenţi, de exemplu. Chiar şi aşa, inflaţia poate influenţa sentimentul consumatorilor, cum este cazul în SUA, unde indicele sentimentului consumatorilor de la Universitatea din Michigan a scăzut la 80,8 în iulie 2021, după 85,5 în iunie şi unde inflaţia a crescut cu 5,4% an-la-an faţă de luna iunie 2021, cea mai mare inflaţie din 2008 până azi", estimează analiştii.
Cu 75 de ani de experienţă şi cea mai extinsă reţea internaţională de specialişti, Coface este unul dintre liderii în domeniul asigurărilor de credit şi de servicii complementare precum Factoring, Colectare de creanţe, Asigurări Single Risk, Bonding şi Informaţii de afaceri.
În 2020, Coface a avut aproximativ 4.450 de angajaţi şi a înregistrat o cifră de afaceri de 1,45 miliarde de euro.