Contribuabilii care înregistrează obligaţii bugetare restante la data de 31 decembrie 2018 pot beneficia, în condiţiile reglementate de Ordonanţa de Guvern nr. 6/2019, de o serie de facilităţi fiscale.
Una dintre acestea este anularea obligaţiilor bugetare accesorii, iar în vederea accesării acestei facilităţi fiscale, contribuabilii trebuie să achite, până la data de 16 decembrie 2019, inclusiv, obligaţiile bugetare principale cu scadenţe până la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, precum şi obligaţiile bugetare principale şi accesorii cu termene de plată între 1 ianuarie şi 16 decembrie 2019, precizează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).