Cazul a dat naştere mai multor teorii, inclusiv aceea că Emanuela a fost răpită de o bandă pentru a şantaja Vaticanul, ca să obţină eliberarea cetățeanului turcul arestat după ce a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea, în 1981.
Însărcinatul cu justiția al Vaticanului a decis să redeschidă dosarul după mai multe solicitări din partea fratelui mai mare al Emanuelei, care a militat neîncetat pentru a descoperi adevărul din spatele dispariţiei ei, potrivit agenţiei de presă LaPresse.
Oficialul pe Justiție de la Vatican a dat asigurări că "toate dosarele, documentele, rapoartele, informaţiile şi mărturiile" legate de acest caz vor fi reexaminate pentru a clarifica o serie de întrebări şi pentru a "nu lăsa nicio piatră neîntoarsă".
O ALTĂ DISPARIȚIE, UN ALT MISTER. EXISTĂ VREO LEGĂTURĂ?
În plus, ancheta se va concentra și asupra cazului Mirellei Gregori, care avea tot 15 ani când a dispărut la Roma, cu câteva săptămâni înaintea Emanuelei Orlandi. Mult timp s-a crezut că ar putea exista o legătură între cele două dispariţii.
Ancheta vine, de asemenea, la câteva luni după lansarea pe Netflix a documentarului "Vatican Girl" ("Fata de la Vatican"), care explorează teoriile din jurul cazului Orlandi. În cea mai surprinzătoare afirmaţie, o prietenă din copilărie a Emanuelei, intervievată în documentar, a declarat că adolescenta a fost molestată de "cineva apropiat de papă", care la acea vreme era Ioan Paul al II-lea.
Oarecum în conexiune cu această teorie, se mai spune că Emanuela a fost dusă la Londra, unde a locuit ani de zile într-un cămin de tineret al congregaţiei catolice, cheltuielile fiind suportate de Vatican. Potrivit acestei teorii, Emanuela a murit la Londra, dar trupul a fost adus și înmormântat la Vatican.
În 2019, două morminte din Vatican au fost exhumate şi redeschise după ce s-a aflat că Emanuela ar fi putut fi îngropată acolo. Însă nu au fost găsite rămăşiţe umane, reaminteşte "The Guardian”