Photo A făcut o poză la aniversarea copilului. După 3 ani, descoperă ceva înfiorător! S-a albit la faţă Când fiica lor Charlotte a împlinit 10 ani, au dat o petrecere mare, cum nu se mai văzuse până atunci în cartier. La eveniment au participat familia şi prietenii apropiaţi. Părinţii au făcut multe poze, însă una le-a atras atenţia în mod deosebit, la 3 ani de la petrecere.
Schwarzenegger, dezlănțuit: "Trump e pur și simplu îndrăgostit de mine!" Schwarzenegger a povestit că, în trecut, ori de câte ori s-a întâlnit cu Trump la diverse evenimente cum ar fi luptele libere, actualul preşedinte american "admira întotdeauna persoanele cu un corp bine lucrat" şi cu talent pentru spectacol.
Șocant! A fost descoperit cel mai mare loc unde erau sacrificați copii O echipă de arheologi a descoperit rămășițele a 227 de copii sacrificați într-un ritual al culturii precolumbiene Chimu, prezentă pe coasta de nord a actualului Peru. Copiii, cu vârste între 4 și 14 ani, au fost uciși potrivit unui ritual de sacrificare pentru a calma zeii civilizației Chimu, astfel încât să protejeze comunitatea de catastrofe naturale legate de fenomenul climatic El Niño.
Oceanele își vor schimba culoarea până la finalul secolului XXI După cum știm schimbările climatice au efecte din ce în ce mai dezastruoase asupra planetei, iar printre acestea se va număra și schimbarea culorii oceanelor. Potrivit specialiștilor, acestea vor deveni mai albastre până la finalul secolului XXI.
De ce ți se face rău în mașină și cum poți preveni senzația Cu siguranță ai experimentat o stare de rău de mașină. Ei bine, răul de mașină este în esență același lucru cu răul de mare sau de avion. Specialiștii spun că de fapt este vorba despre răul de mișcare. Află de unde vine răul de mașină.
De ce se vede Luna colorată de pe Pământ Indiferent de vârstă, cu toții suntem fascinați de Lună. Ne place să o contemplăm în nopțile senine pentru că ne conferă o senzație de pace. Dar te-ai întrebat vreodată care este de fapt culoarea reală a satelitului natural al Pământului?
Cum a dispărut unul dintre cele mai mari oceane de pe Pământ Se pare că pe harta globală exista acum 700 de milioane de ani un supercontinent antic numit Rodinia, care azi nu se mai regăsește pe hartă. Cum a dispărut acest supercontinent?
Ce să faci dacă explodează o bombă nucleară Explozia nucleară reprezintă unul dintre cele mai mari coşmaruri ale omenirii, deoarece un astfel de scenariu implică pierderea a mii de vieți. Te-ai întrebat vreodată ce ar trebui să faci dacă o bombă nucleară ar exploda lângă tine?
Ce se poate face pe Facebook în cel mai negru scenariu: contul unei persoane decedate devine etern Contul de Facebook poate fi transformat într-un memorial după ce o persoană dragă încetează din viață și astfel nu va mai putea fi modificat de nimeni. Este nevoie doar de câteva informații despre persoana care a murit.
Populiștii cred că lumea este guvernată "din umbră", iar vaccinurile sunt dăunătoare Un studiu realizat recent arată că persoanele care au opinii populiste sunt mai predispuse să creadă în teorii ale conspirației. Pentru această categorie de oameni, dovezile științifice nu au nicio valoare.
Recompensă uriașă de 100.000 de dolari. Ce trebuie să faci ca să câștigi Compania americană Vitaminwater a lansat în urmă cu câteva zile un concurs insolit, în cadrul căruia participanţii sunt invitaţi să trăiască 365 de zile fără smartphone şi fără tabletă, pentru a câştiga o recompensă de 100.000 de dolari, informează marţi cnews.fr.
De ce trebuie să ții TELEFONUL în mâna dreaptă? Una dintre cele mai controversate momente din istoria Apple a fost în 2010, când Steve Jobs le-a spus posesorilor de iPhone 4 care nu aveau semnal că țin telefonul greșit.
O mireasă s-a culcat, din greşeală, cu cavalerul de onoare. Ce a urmat este incredibil O mireasa din China a intretinut, din greseala, relatii sexuale cu cavalerul de onoare, dupa ce a incurcat camera acestuia cu cea a mirelui, iar a doua zi l-a acuzat pe tanar de viol.
Eforturi pentru adopția unui număr impresionant de insecte-băț, după ce acestea au fost abandonate Un veterinar se confruntă cu sarcina dificilă de a găsi noi locuințe pentru o familie de peste 200 de insecte exotice, după ce au fost abandonate la ușa cabinetului său.
Alt tip Seamănă cu un extraterestru! Incredibil ce au descoperit cercetătorii în adâncuri. Arată HORROR! O echipă de 27 de cercetători străbat zilnic adâncurile, într-o expediție subacvatică, pentru a descoperi specii necunoscute. Cu ajutorul sonarelor, camerelor de luat vederi și năvoadelor, aceștia au colectat o mulțime de creaturi necunoscute până în prezent, printre care păianjeni acvatici fără ochi, țipari de adâncime, crabi de culori impresionante și câte și mai câte.
Alt tip A vrut să salveze o bufniță rănită pe șosea. Ce reacție STRANIE a avut pasărea când s-a apropiat Un bărbat din Alabama mergea cu mașina pe șosea, când a zărit o bufniță pe marginea autorstăzii. Deși nu a interacționat niciodată cu vietăți sălbatice, prima reacție a fost să-i sară în ajutor, pentru că părea rănită și s-a temut să nu o lovească o mașină.
Alt tip Fiinţă fabuloasă despre care se credea că nu există a apărut pe o plajă din Brazilia.Au RÂS toţi! Un tânăr de 22 de ani are o pasiune mai aparte. Acesta este fascinate de mare, dar şi de creaturile mitologice care au inspirat legende milenare, aşa că s-a gândit să le combine, spre amuzamentul celor prezenţi pe plaja Copacabana.
Alt tip O lebădă furioasă a pus pe jar poliţia din Florida. Imagini HILARE! Doi trecători care se plimbau prin oraşul Orlando, Florida, au fost martorii unei întâmplări hilare generate de o lebădă care a atacat un poliţist.
Alt tip L-a confundat cu un biscuit şi l-a pus la păstrare. Curând a început să se transforme. ŞOC! Era viu O fetiţă din Florida se plimba pe plajă, când ceva care semăna cu un snack ce imită forma unul căluţ de mare i-a atras atenţia. Privind mai atent, a realizat că era vorba despre un căluţ de mare real care avea nevoie disperată de ajutor.
Alt tip Ce caută purtătorul de cuvânt al Casei Albe în tufișuri? Fenomenul bizar a fost explicat După toaletele aurii cu portretul președintelui american imprimat pe capac, un nou curent face ravagii în SUA: imaginea bidimensională a lui Sean Spicer apărută din senin în toate tufișurile i-a făcut pe oameni să se întrebe despre ce este vorba.
Alt tip Selfie de divorț,noua modă în relația de cuplu. Cine s-ar fi gândit că o despărțire poate fi plăcută Când ne gândim la divorț, primele lucruri care ne vin în minte sunt certurile, suferința, vorbele grele și cam toată drama din filme. Dar lucrurile par să se regleze. Unele cupluri moderne au învățat să gestioneze mai înțelept și mai ușor un astfel de moment de cumpănă care apare în viața unora, iar acest lucru este reflectat de tendințele și postările de pe rețelele de socializare.
Cea mai ciudată nuntă din istorie! Cine au fost mirii Cea mai ciudată nuntă a fost organizată în India, unde „căsătoria” dintre o broscuță și Zeul Ploii este o tradiție străveche, menită să aducă ploaia atunci când e secetă mare.
Alt tip E REAL! Indienii venerează un ciclop. Nimeni nu credea că așa ceva există Un ied care s-a născut cu un singur ochi a devenit animal totem în India. Loclanicii din satul unde s-a întâmplat „minunea” consideră acest animal sacru și vin un număr mare să se închine la el.
Alt tip Cele mai mari și înfricoșătoare insecte de pe planetă. Când le vezi, îngheți de spaimă Deși în zilele noastre, din cauza condițiilor climatice, insectele nu pot atinge dimensiuni prea mari precum în preistorie, există câteva specii care sunt totuși destul de impresionante pentru a-i înspăimânta chiar și pe entomologii experimentați.
De ce consumatorii de droguri renunță la viciu grație bancnotei de 5 lire. Motivul e incredibil Noua bancnotă de 5 lire imprimată pe suport polimeric, lansată recent în Marea Britanie, se pare că are un efect neașteptat asupra consumatorilor de droguri: i-a făcut pe mulți să nu mai prizeze cocaină.
Alt tip Sprijin colegial în adevăratul sens al cuvântului. Isprava a doi adolescenți a stârnit hohote de râs Doi adolescenți de 18 ani din Statele Unite, colegi la East Texas Baptist University, au devenit vedete pe Internet, după o întămplare hilară din timpul orei de istorie pe care aceștia o frecventau împreună.
Alt tip A verificat camera de supraveghere, dar a fost ȘOCAT de ce a văzut. Cât de bizar se comportă copilul Cody Wray și-a învățat copiii să fie cuminți și ascultători, ordonați și disciplinați. Le-a spus că nu e bine să facă năzbâtii în casă, ba chiar a instalat un sistem de monitorizare, pentru a fi sigur că aceștia sunt în siguranță.
După ce a dispărut în mod misterios, un piton gigantic a revenit în zonă. Localnicii sunt ÎNFIORAȚI După ce a evadat de pe o proprietate privată din Alaska, un piton de peste cinci metri lungime a fost văzut pe o alee întunecată.
Devotament fără granițe: un miel și un câine au dispărut împreună. Un oraș întreg îi caută Prietenia neobișnuită dintre un miel orfan și un collie a uimit toți localnicii din orașul britanic Perlethorpe din comitatul Nottinghamshire. Însă luni dimineața s-a aflat că cei doi au dispărut fără urmă, iar comunitatea s-a mobilizat în speranța că cei doi vor fi găsiți.
Alt tip UIMITOR! Cel mai flexibil om din lume, parcă e făcut din cauciuc Yash Shah, un adolescent din Surat, India, poate fi considerat pe drept cel mai flexibil om din lume. Acesta poate să-și rotească membrele, degetele și capul la 360 de grade.