Așa-numita „Fotografie Calvină\" – care de zeci de ani a fost considerată pierdută – a fost în cele din urmă descoperită după ani de cercetare de către jurnalistul ufolog dr. David Clarke.
Poza a fost făcută în jurul orei 21:00, pe data de 4 august 1990, de doi drumeți pe un deal de lângă Calvine, chiar lângă A9, la aproximativ 35 de mile nord-vest de Perth, în Scoția.
Cei care au surprins această imagine au relatat la vremea respectivă că au privit obiectul metalic plutind cu un zumzet scăzut timp de aproximativ zece minute – în timp ce avioanele de luptă îl survolau, potrivit Sheffield Tribune.
Obiectul, a cărui lungime a fost estimată la circa 100 de metri, a făcut o mișcare bruscă și a dispărut cu o viteză imensă în sus spre cer, dispărând din câmpul vizual.
Martori oculari au reușit să surprindă momentul cu camera foto, făcând șase fotografii ale obiectului zburător în formă de diamant, cu un avion de luptă în fundal.
Fotografiile au fost apoi date ziarului Scotland’s Daily Record, care la rândul său le-a transmis Ministerului Apărării din Scoția. Dar, din motive necunoscute, povestea nu a fost niciodată publicată – iar fotografiile au dispărut pur și simplu.
Scepticii sunt de părere că întreaga poveste este un "UFO hoax" (o înscenare OZN elaborată), indicând câteva elemente tipice acestui gen de povești: imposibilitatea de a identifica prima sursă sau teoria informațiilor ascunse care apoi reapar în spațiul public.