Marea finală, transmisă în direct de TVR 1, va fi arbitrată de polonezul Szymon Marciniak.
Argentina a jucat în Qatar în grupa C (cu Polonia, Mexic şi Arabia Saudită), pe care a terminat-o pe primul loc, după care a trecut în optimi de Australia (scor 2-1), în sferturi de Ţările de Jos (scor 6-5 în urma loviturilor de departajare) şi de Croaţia în semifinale (scor 3-0).
Franţa a evoluat în grupa D, cu Australia, Tunisia şi Danemarca, şi a acces în optimi de pe primul loc. Francezii au trecut de Polonia în optimi (scor 3-1), de Anglia în sferturi (2-1) şi de Maroc în semifinale (2-0).
Argentinienii au în palmares două titluri de campioni mondiali, obţinute în 1978 şi 1986. În 1990 şi 2014, Argentina s-a clasat pe locul doi la CM. La ediţia din 2018, argentinienii nu au trecut de optimi, ei fiind învinşi atunci chiar de Franţa, cu scorul de 4-3.
Franţa este campioana mondială din 2018 şi a mai câştigat titlul mondial în 1998. În 2006, francezii s-aau clasat la CM pe locul doi, iar în 1986 au fost pe locul trei, după ce la ediţia precedentă (1982), terminaseră pe patru.
La meci va fi prezent şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, alături de soţia sa Brigitte, dar şi alte vedete ale fotbalului francez. În schimb, nu vor fi prezenţi atacantul Karim Benzema sau fostul preşedinte al UEFA, Michel Platini.
Selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni, cel mai tânăr antrenor prezent la CM, la doar 44 de ani, a afirmat că finala nu trebuie văzută doar ca un duel între Lionel Messi şi Kylian Mbappe.
La rândul său, Didier Deschamps a afirmat că nu este stresat şi se gândeşte doar la meci, subliniind că echipa Franţei este cel mai bun lucru care s-a întâmplat în viaţa sa profesională.
Echipe probabile:
Argentina: Emiliano Martinez - Molina, Romero, Otamendi, Acuna - De Paul, Enzo Fernandez, Mac Allister - Di Maria, Messi, Alvarez
Franţa: Lloris - Kounde, Varane, Upamecano, Theo Hernandez - Tchouameni, Rabiot -Dembele, Griezmann, Mbappe - Giroud.