Alt tip "Soldații. Poveste din Ferentari", în cinematografele românești pe 2 februarie 2018 "Soldații. Poveste din Ferentari", debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, va fi lansat în cinematografele românești pe 2 februarie 2018.
FESTIVALUL ENESCU 2017. Agenda zilei - 4 septembrie Evenimentele de astăzi din cadrul Festivalului Internațional George Enescu, ediţia 2017.
Eduard Khil. Baritonul Eduard Khil celebrat de Google Eduard Khil. Google sărbătorește 83 de ani de la nașterea lui Eduard Khil cu un Doodle special.
Poetul american John Ashbery, premiat cu Pulitzer, a murit la vârsta de 90 de ani John Ashbery, unul dintre cei mai apreciați poeți americani din secolul al XX-lea, premiat cu numeroase distincții literare de prestigiu, inclusiv cu premiul Pulitzer și National Book Award, a murit la vârsta de 90 de ani în Hudson, un oraș din statul New York, a anunțat duminică familia scriitorului, citată de AFP.
Un român, primul om care a construit şi zburat cu un avion mai greu decât aerul Pe 3 septembrie 1950 a încetat din viaţă inventatorul, constructorul de avioane şi motoare Traian Vuia, membru de onoare al Academiei Române În 1906 a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.
VIDEO. Imagini inedite cu Regele Mihai, după cel mai puternic cutremur din România Un video publicat de British Pathe îl prezintă pe Regele Mihai, după dezastrul produs de cutremurul din 10 noiembrie 1940, unul dintre cele mai puternice din secolul XX.
A murit un actor LEGENDAR de la Hollywood Actorul american de cinema și televiziune Richard Anderson a murit la 91 de ani, la Los Angeles, a informat publicația de specialitate The Hollywood Reporter, citată vineri de EFE.
Academician, apel disperat către premierul Tudose: "Să nu ne facă răul ăsta" Academicianul Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, a făcut joi un apel pentru păstrarea în câmpul muncii a specialiștilor aflați la vârsta pensionării din cadrul institutelor.
Victor Rebengiuc, mărturie cutremurătoare despre Moromeții. Ce spune despre Mălăele Actorul Victor Rebegiuc, care a interpretat rolul principal în ecranizarea romanului ”Moromeţii”, afirmă că are toată încrederea în Horaţiu Mălăele, care va prelua rolul în ”Moromeţii 2”, pentru că acestuia "nimic nu-i stă în cale" şi "este cel mai bun". Pentru Mălăele, are şi un sfat: "Trage adânc în piept aerul casei aceleia şi dă-i bătaie!", referindu-se la faptul că o parte a filmărilor vor fi făcute în casa din satul Talpa, din judeţul Teleorman, în care a fost turnată şi prima peliculă.
"Don Giovanni", premieră-eveniment la Opera Națională, sub bagheta lui Andrei Șerban Andrei Şerban aduce pe scena Operei Naționale din București o montare eveniment: "Don Giovanni", de Mozart. Premiera are loc joi seară, iar vineri spectacolul se joacă din nou. Opera a avut câteva repetiții cu public, în care regizorul a testat reacția sălii. E o montare modernă, care se adresează publicului contemporan. Pentru prima dată în carieră, Andrei Șerban semnează și decorurile.
GAFA făcută de Ministerul Culturii: logo-ul ales pentru Centenarul Marii Uniri, GREŞIT Logo-ul ce va reprezenta Centenarul Marii Uniri de la 1918, propus de o agenţie de publicitate din Bucureşti, conţine o gafă.
Alain Delon, pentru Paris Match: Mireille Darc a fost femeia vieţii mele. Fără ea, mă pot duce şi eu Mireille Darc "a fost femeia vieţii mele" şi "fără ea, pot să mă duc şi eu", a declarat legendarul actor francez Alain Delon, într-un interviu pentru Paris Match, după moartea acestei actriţe emblematice pentru anii 1960-70, scrie AFP.
Ziua Limbii Române. Topul celor mai frecvente greşeli pe care le fac românii Ziua Limbii Române este sărbătorită în fiecare an, la 31 august.
A început Festivalul Internaţional "George Enescu"! PROGRAMUL COMPLET Cea de-a 23-a ediţie a Festivalului Internaţional "George Enescu" a început sâmbătă, 2 septembrie, la Bucureşti. VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET
Video Satira SF ”Downsizing” deschide Festivalul de Film de la Veneţia Cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia începe miercuri cu satira SF a lui Alexander Payne ”Downsizing”, numeroşi invitaţi de marcă fiind aşteptaţi să participe la evenimentul care este considerat o platformă de lansare pentru producţii în sezonul Oscarurilor.
Descoperire URIAŞĂ: cel mai VECHI vin din lume ar avea peste 6000 de ani. Unde a fost găsit Cel mai vechi vin din lume, care se presupune că ar avea 6.000 de ani, a fost descoperit în Sicilia, informează Agenţia ANSA, citând un articol publicat de Microchemical Journal.
O fotografie care surprinde un drum din România, premiată internaţional O fotografie realizată în România a câştigat premiul al doilea în cadrul unui concurs de fotografie aeriană, realizat de către site-ul Dronestagram.
Descoperirea uimitoare făcută de arheologi, sub ruinele unor fabrici construite în anii `50 Arheologii au descoperit mormântul unui renumit dramaturg asiatic, supranumit "Shakespeare al Chinei" și care a trăit în timpul dinastiei Ming, în provincia Jiangxi din estul țării, a anunțat luni presa de stat chineză, citată de DPA.
Stere Gulea revine, în forță, cu ,,Moromeții 2''. Victor Rebengiuc, înlocuit cu... Una dintre cele mai iubite și cunoscute ecranizări din istoria cinematografiei românești, Moromeții, va avea parte de o continuare, la 30 de ani de la lansarea filmului regizat de Stere Gulea. Personajele lui Marin Preda se întorc pe marele ecran sub regia aceluiași cineast și surprinse de camera directorului de imagine Vivi Drăgan Vasile.
Cutremur în lumea muzicală. Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeică, excluși din IRIS O postare pe pagina de Facebook a trupei Iris anunță încetarea colaborării cu Cristi Minculescu, Valter Popa şi Doru Borobeică.
VIDEO. Primul vernisaj foto subavatic din România. Expoziţia e unică în Europa O expoziție subacvatică de fotografie, unică în Europa, a fost prezentată joi în cadrul Festivalului "Vama Sub Lumini de Oscar" (VSLO) și zeci de persoane s-au echipat cu costume de scafandru pentru a putea să admire fotografiile amplasate sub apă, într-o piscină.
Doliu în lumea literară din România. A murit tatăl unui ministru în funcţie Lumea literară a Braşovului, cea transilvăneană şi nu numai este mai săracă de ieri. La nici 77 de ani, poetul Nicolae Stoie s-a stins din viaţă după o grea suferinţă. Vestea a fost dată de fiica din prima căsătorie a scriitorului, Andreea Păstârnac, ministru pentru Românii de pretutindeni, de care Nicolae Stoie era foarte mândru şi pe care a apucat s-o vadă la căpătâiul său în ultimele clipe, informează Mytex.ro.
Adi din „Soldaţii...” își dă doctoratul în manele la Toronto(VIDEO) Producția „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, va avea premiera mondială în cadrul secțiunii „Discovery” a celei de-a 42-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Toronto, care va avea loc în perioada 7 - 17 septembrie 2017.
23 AUGUST. ANIMAŢIA EMOŢIONANTĂ în memoria victimelor totalitarismului Reţeaua Europeană de Memorie şi Solidaritate a postat un video educativ în memoria victimelor totalitarismului.
Vă place logo-ul Centenarului Marii Uniri de la 1918? De astăzi îl puteţi vota online Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale invită românii să voteze la adresa http://centenar.cultura.ro/logo, începând de miercuri, de la ora 8:00 şi până duminică, 27 august, identitatea vizuală ce va fi folosită pe materialele dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918.
Artistul ale cărui picturi au fost interzise de Hitler a murit la 103 ani Pictorul Karl Otto Goetz, ale cărui lucrări abstracte au contribuit la revirimentul pe piața internațională a artei germane după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și prăbușirea celui de-Al Treilea Reich, a murit la vârsta de 103 ani, a anunțat luni fundația sa, informează DPA.
A murit cunoscutul scriitor de science-fiction Brian Aldiss Scriitorul britanic Brian Aldiss, cunoscut pentru povestirile sale de science-fiction, a murit la vârsta de 92 de ani, la domiciliul său din Oxford.
Succes cinematografic românesc la Sarajevo. Filmul,,Meda...'', recompensat cu două premii Actorul Șerban Pavlu și regizorul Emanuel Pârvu au primit premiul ''Inima Sarajevo'' în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo, pentru contribuția lor la producția ''Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor''.
EXCLUSIV | Imagini nemaivăzute cu Elvis Presley, ASCUNSE timp de 56 ani, făcute publice acum Exclusiv online | Pe 16 august, se împlinesc 40 de ani de la moartea lui Elvis Presley. Cu acest prilej, www.realitatea.net face o reverență în memoria Regelui Rock \"n\" Roll-ului și le oferă cititorilor, în premieră, câteva imagini nepublicate cu legendarul artist
Video Actorii Vlad Ivanov și Adrian Titieni joacă împreună ,, Capace'' Actorii Vlad Ivanov și Adrian Titieni sunt eroii noului film “Capace”, scris și regizat de Sorin Marin. Avanpremiera românească a filmului va avea loc sâmbătă, 12 august, la Sfântul Gheorghe, în închiderea Festivalului Internațional de Film Anonimul, în prezența echipei.