Robbie Williams. Tot ce trebuie să știi despre concertul de la București Robbie Williams va susține, în premieră în România, un concert în Piața Constituției din Capitală, vineri, în cadrul turneului "Let Me Entertain You Tour".
Cristian Comeagă a câștigat la Madrid premiul de regie pentru filmul CEL ALES Intrat în ultimul act al Festivalului International de Film de la Madrid cu trei nominalizări, CEL ALES a adus realizatorului său, Cristian Comeagă, premiul pentru cel mai bun regizor al unui film străin (filme turnate în altă limbă decât engleza). Trofeul a fost decernat in cadrul ceremoniei care a avut loc în saloanele hotelului NH Principe di Vergara din capitala Spaniei. Filmul a mai fost nominalizat la categoriile ”cel mai bun film străin” și ”cel mai bun montaj” (editorul Mihai Codleanu).
Scriitorii şi librăriile din SUA solicită o anchetă împotriva Amazon Scriitorii şi librăriile americane au pledat marţi pentru ca autorităţile din domeniul concurenţei să deschidă o anchetă cu privire la gigantul internet Amazon, spunând că abuzează de poziţia sa dominantă în detrimentul cititorilor, informează AFP.
Descoperire impresionantă în Hunedoara: ritualul funebru al strămoşilor, decodificat de arheologi O echipă formată din arheologi de la Muzeul Banatului din Timişoara şi Muzeul de istorie, Arheologie şi Etnografie Hunedoara a scos la iveală, în urma cercetărilor întreprinse într-un sit arheologic de pe Dealurile Silvaşului, mormântul şi rugul funerar al unei căpetenii de la sfârşitul Neoliticului.
Photo Mica eră glaciară, anunțată de cercetători. Iată cum va arăta în Europa. Imagini fascinante Pământul s-ar putea confrunta cu o mini-perioadă glaciară începând din 2030 din cauza schimbărilor în ciclurile de activitate ale Soarelui, apreciază o echipă de cercetători într-un studiu apărut în Royal Astronomical Society și preluat de 7sur7.be. Potrivit oamenilor de știință, activitatea solară va scădea cu 60% între 2030 și 2040, determinând o 'mini-perioadă glaciară', asemănătoare cu cea care a afectat planeta între 1645 și 1715. În cursul acelei perioade, numită mica eră glaciară, iernile erau deosebit de grele, iar verile, foarte scurte în Europa și America de Nord, notează Agerpres.
Muftiul Iusuf Murat contrazice: Moscheea din Capitală nu va fi cea mai mare din Europa Muftiul Iusuf Murat, liderul comunităţii musulmane din România, a declarat, în cadrul unei întâlniri cu presa la Secretariatul Pentru Culte, că moscheea pe care intenţionează să o ridice în Bucureşti nu va fi cea mai mare din Europa. Lăcaşul de cult va avea o capacitate de 1.000 de persoane.
Cântăreţul Joan Sebastian, o legendă a scenei muzicale mexicane, a murit Cântăreţul Joan Sebastian, considerat o legendă a scenei muzicale mexicane, a murit luni, la vârsta de 64 de ani, potrivit bbc.com.
Pleşu îl afuriseşte pe Papa Francisc Andrei Pleşu scrie un editorial în care îl acuză pe Papa Francisc că a acceptat cadoul lui Evo Morales, preşedintele bolivian, o seceră şi un ciocan în formă de crucifix. Şi-i cere viitorului papă să prezinte scuze pentru fapta actualului papă.
Trei cărţi celebre ce nu pot fi ecranizate Circa o treime dintre filmele produse vreodată de Hollywood sunt adaptări ale unor romane sau nuvele. Mai mult, în ultimii trei ani, cel puţin jumătate dintre cele mai de succes pelicule din box office-ul american au fost adaptări. Cu toate acestea, există câteva capodopere literare a căror transpunere pe marile ecrane este imposibilă.
Alt tip Doliu în lumea muzicii. A murit o mare voce: era supranumit "tenorul lui Dumnezeu" şi avea 2 Grammy Cântăreţul de operă Jon Vickers, supranumit "tenorul lui Dumnezeu" pentru vocea sa inimitabilă şi puternicele convingeri creştine, a murit, la 88 de ani, după o îndelungată luptă cu boala Alzheimer.
A murit poetul american, James Tate, câștigător al premiului Pulitzer Poetul american James Tate, recompensat în 1992 cu prestigiosul premiu Pulitzer, pentru volumul său "Selected Poems", a murit la vârsta de 71 de ani, după o lungă suferinţă, scrie Mediafax.
Marele actor Omar Sharif a încetat din viață Omar Sharif, actorul cunoscut pentru rolurile din marile filme Lawrence of Arabia (1962) sau Doctor Zhivago (1965) a murit la vîrsta de 85 de ani, anunță alarabiya.net.
Alt tip Festivalul "Bucureştii lui Caragiale", alternativa culturală de a petrece vara Festivalul "Bucureştii lui Caragiale" propune cea mai interesantă alternativă culturală de petrecere a timpului liber, pe parcursul verii.
Doliu la Hollywood. A murit actorul Irwin Keyes Doliu în cinematografia americană. A murit Irwin Keyes, actor cunoscut din filme precum "The Flintstones - 1994", "Intolerable Cruelty - 2003" sau "House of 1000 Corpses -2003", la vârsta 63 de ani.
Doliu în muzica românească. A murit o cântăreaţă cunoscută O stea a muzicii româneşti s-a stins din viaţă. Angela Ciochină a fost găsită moartă în casă marţi dimineaţă de femeia care se ocupa de curăţenie.
Mario Vargas Llosa şi-a părăsit soţia şi are o relaţie cu mama lui Enrico Iglesias Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa şi-a părăsit soţia, verişoara sa Patricia, cu care a fost căsătorit timp de 50 de ani, şi are o relaţie cu Isabel Preysler, prima nevastă a cântăreţului Julio Iglesias şi mama artiştilor Julio Iglesias Jr. şi Enrique Iglesias, potrivit dailymail.co.uk.
Festivalul Internaţional "Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş" se va desfăşura între 8-15 iulie Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional "Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș", organizat de Fundația Academia Internațională Orient-Occident (președinte Dumitru M. Ion, director artistic și președinte al juriului Carolina Ilica), se va desfășura în perioada 8-15 iulie 2015.
Veste bună pentru iubitorii de muzică clasică. Au ocazia să asculte live în cartierul lor Filarmonica Oltenia a e plecat prin cartiere. Aflat la cea de-a treia ediție, „Turneul în Oraș” a împărțit Cetatea Banilor în cinci zone, unde, seară de seară, timp de aproape o săptămână, craiovenii se vor delecta în acorduri de muzică clasică.
Ce e de citit săptămâna aceasta? Recomandări şi polemici. VIDEO Ce cărţi, texte interesante ar fi de urmărit? Ce-ar fi de citit, ce-ar fi de ocolit. Recomandări de Costi Rogozanu la rubrica Bookface pe Realitatea TV.
Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru, între 4 şi 11 iulie 2015, la Suceava -vezi programul În perioada 4 - 11 iulie, cea de-a doua ediție a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru (FIST) dă startul unui maraton de spectacole studențești - naționale și internaționale - ce vor avea loc la Suceava.
Andrei Ioniţă a câştigat „Wimbledon”-ul muzicii clasice Competiţia Internaţională Ceaikovski ne aduce o surpriză uriaşă. Tânărul interpret de 20 de ani Andrei Ioniţă a câştigat concursul pentru violoncel. Ioniţă a primit medalia de aur şi premiul de 30 000 de dolari.
Contribuția culturală a Teatrului Masca, recunoscută oficial, prin Administrația Prezidențială Președintele Klaus Iohannis a conferit, miercuri, Ordinul "Meritul Cultural" - "Arta spectacolului", în grad de Ofițer, Teatrului Masca din București, cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de la înființare. Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Culturii, Ionuț Vulpescu.
Evenimentul incredibil anunțat pe Facebook la care 17.000 de oameni și-au anunțat prezența Nu mai puțin de 17.000 de oameni din România și-au anunțat prezența la un eveniment care omagiază un personaj virtual din serialul Game of Thrones.
Sărbătoare ortodoxă. Sfinţii Petru şi Pavel - ce sărbătorim de Sânpetru SFINŢII PETRU ŞI PAVEL. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți de Biserica Ortodoxă la 29 iunie.
Doliu în lumea cinematografiei. A murit starul din Avengers Actorul englez Patrick Macnee, starul seriei TV The Avengers, a murit joi, în California, la venerabila vârstă de 93 de ani.
Photo Cel mai violent turneu de fotbal din lume. Pumni și sânge la "Calcio storico" din Florența Fotbalul istoric, cu originile în Renașterea italiană, este probabil cel mai violent sport cu mingea rotundă din lume.
Julio Iglesias, operat de urgenţă. Concertul de la Bucureşti de pe 2 iulie, reprogramat Julio Iglesias a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate şi se află sub supravegherea medicilor de la Miami Physical Therapy Associates din SUA, pentru perioada de recuperare, motiv pentru care concertul pe care urma să îl susţină pe 2 iulie, la Bucureşti, va fi reprogramat.
Drama singurei prințese a României care s-a călugărit. Fiica reginei Maria, viaţă de poveste Principesa Ileana, fiica reginei Maria şi a regelui Ferdinand, şi-a dedicat viaţa ajutorării semenilor. A fost infirmieră pentru soldaţii răniţi în primul şi cel de-al doilea război mondial. A înfiinţat un spital pentru răniţi în ţară şi un centru pentru refugiaţi, în exil. A devenit Maica Alexandria când s-a călugărit la vârsta de 52 de ani.
Femeia care a îngenuncheat Apple a fost proclamată "Regina Internetului" Taylor Swift, vedeta pop de 25 de ani, le-a dat o lovitură grea celor de la Apple care au vrut să ofere "cadou" muzică, timp de trei luni, fără plată pentru artişti. Mari publicaţii din întreaga lume au proclamat-o "Regina Internetului".
Care sunt cele mai vechi clădiri din Bucureşti. Foto Multe clădiri încărcate de istorie ale Bucureştiului de altădată au supravieţuit secolelor, în ciuda celor două războaie mondiale, dar şi a cutremurelor. Ele încă dau un parfum special Capitalei. Reporterii adevarul.ro vă propun o trecere printre filele istoriei pentru a descoperi cele mai vechi şi frumoase locuri din Bucureşti.