Miki Buzărnescu, imagine disperată: vânătă şi cu ochii în lacrimi Mihaela Buzărnescu a oferit una dintre cele mai dure imagini ale săptămânii.
Avertisment pentru sportivii români: vin controalele antidoping Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping, (ANAD), Cristian Balaj, a declarat, miercuri, că instituţia pe care o conduce va intra în normalitate şi va efectua mult mai multe controale anti-doping la toate disciplinele de acum înainte.
Ana Bogdan a spart gheaţa în 2019, abia în luna aprilie Ana Bogdan s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Bogota (Columbia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după prima sa victorie obţinut la simplu în acest an, 6-2, 6-7 (7), 6-2 cu Chloe Paquet (Franţa).
Eugenie Bouchard, făcută de râs din cauza Biancăi Andreescu. Scandal în Canada! Bianca Andreescu, sportiva canadiană de origine română, ocupă locul 23 WTA şi a devenit cea mai importantă jucătoare de tenis din Canada.
Marius Vizer demisionează din funcţia de Preşedinte de Onoare al Federaţiei Române de Judo Marius Vizer nu va mai fi preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Judo!
Ion Ţiriac a dat lovitura: a semnat un contract-bombă Ion Ţiriac a luat o decizie foarte importantă în privinţa turneului de tenis pe care-l deţine la Madrid.
Alt tip Rezultat istoric! Andreea Chiţu, medalie de aur la Grand Prix-ul de judo din Antalya Andreea Chițu a obținut medalia de aur la judo, la Grand Prix-ul din Antalya.
Simona Halep primeşte o veste proastă de la americani, înainte de sezonul pe zgură Simona Halep este cea mai bună jucătoare pe zgură, sună o concluzie a jurnaliştilor de la New York Times, care, în acelaşi timp, trag şi un semnal de alarmă în privinţa româncei.
Mihaela Buzărnescu, meciul-şoc împotriva lui Caroline Wozniacki s-a încheiat Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki cu 6-4, 3-6, 6-3, joi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 823.000 de dolari.
Mihaela Buzărnescu se întoarce în forţă. Victorie mare şi un moral "beton" pentru Fed Cup Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA şi cap de serie 12, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului de la Charleston, cu premii totale de 823.000 de dolari.
Alt tip Conor McGregor a insultat-o pe soţia lui Nurmagomedov: "Nevasta ta e un prosop". Cum arată femeia Conor McGregor, marele fost luptător de arte marţiale, a insultat-o pe soţia lui Khabib Nurmagomedov, fostul său adversar de la UFC 229, în faţa căruia a pierdut, în octombrie 2018. Galeria Foto.
Alt tip Simona Halep, aşa cum n-aţi mai văzut-o. Secretul din spatele ei Simona Halep, 27 de ani, a revenit în ţară de câteva zile, după experienţa americană, la Indian Wells şi Miami. Galeria Foto.
Alt tip Simona Halep, apariţie surprinzătoare pe străzile din România Simona Halep şi-a luat câteva zile de pauză după participarea la turneele din America şi a venit România, pentru a petrece timp cu familia. Galeria Foto.
Simona Halep a aflat noul clasament WTA. Veşti bune Simona Halep a urcat o poziţie în clasamentul WTA, de pe 3 până pe 2.
Simona Halep, anunţul înainte de meciul de Fed Cup, cu Franţa Franța - România, semifinala din Fed Cup, care se va disputa în zilele de 20 și 21 aprilie, la Rouen, capitala regiunii Normandia.
Simona Halep: vestea care a căzut ca un trăznet Simona Halep primeşte o veste proastă la doar o zi distanţă după ce venise o ştire foarte bună pentru ea, şi anume că, de luni, va urca pe locul 2 WTA.
Simona Halep, atacată de Karolina Pliskova, după ce cehoaica a pierdut finala de la Miami Simona Halep a fost "înţepată" de Karolina Pliskova, după ce cehoaica a pierdut finala de la Miami.
Simona Halep, veste minunată, fără să joace. Ce s-a întâmplat în finala Barty-Pliskova o avantajează Ashleigh Barty a învins-o pe Karolina Pliskova în finala de la Miami, 7-6, 6-3. Australianca de 22 de ani a devenit în premieră campioană a turneului din Florida.
Simona Halep a trăit un şoc. N-a putut crede aşa ceva. Întrebarea care a blocat-o: Joci la pariuri? Simona Halep a fost învinsă în două seturi, 7-5, 6-1, de Karolina Pliskova din Cehia, în noaptea de joi spre vineri, în semifinalele turneului WTA de la Miami (Statele Unite), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari.
O sportivă aflată în moarte cerebrală din luna decembrie a născut un băieţel O sportivă portugheză în vârstă de 26 de ani, aflată în moarte cerebrală din luna decembrie, a născut joi un băieţel, prin cezariană şi apoi a murit, fiind înmormântată vineri.
Simona Halep, certată de Martina Navratilova Simona Halep a fost eliminată de Karolina Pliskova în semifinalele de la Miami.
Alt tip Bianca Andreescu, 18 ani, pozele cu ea aproape goală care au ajuns pe net Bianca Andreescu a abandonat în turneul de la Miami, din cauza unei accidentări. Galeria Foto.
Simona Halep a vorbit despre nervii pe care şi i-a făcut la Miami Simona Halep va juca în noaptea de joi spre vineri în semifinale la Miami, împotriva Karolinei Pliskova (7 WTA).
Simona Halep, dorită de Gabi Szabo la CSM Bucureşti Gabriela Szabo a afirmat că şi-ar dori ca Simona Halep să semneze cu CSM Bucureşti.
Simona Halep, făcută "precupeaţă" după ieşirea nervoasă din sferturile de la Miami Simona Halep s-a calificat spectaculos în semifinalele turneului WTA de la Miami (Florida/SUA), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari, după ce a învins-o, miercuri, pe chinezoaica Qiang Wang cu 6-4, 7-5.
Simona Halep a fost pusă la zid, imediat după meci. CTP, despre momentul regretabil al Simonei Simona Halep s-a calificat spectaculos în semifinalele turneului WTA de la Miami (Florida/SUA), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari, după ce a învins-o, miercuri, pe chinezoaica Qiang Wang cu 6-4, 7-5.
Simona Halep a aflat ce poziţie WTA va ocupa + adversara din semifinale Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) a învins-o pe chinezoaica Qiang Wang (27 de ani, 18 WTA), scor 6-4, 7-5 și s-a calificat în semifinale la Miami.
Simona Halep s-a calificat în semifinale la Miami! Simona Halep a învins-o pe chinezoaica Qiang Wang (27 de ani, 18 WTA) şi s-a calificat în semifinale la Miami!
Bianca Andreescu trăieşte un coşmar, după succesul de la Indian Wells Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (24 WTA) a declarat forfait pentru turneul de tenis de la Charleston (SUA), competiţie pe zgură care urmează să se desfăşoare în perioada 1-7 aprilie.
Cristian Tudor Popescu, anunţ rar despre Simona Halep Cristian Tudor Popescu a analizat prestaţiile Simonei Halep din 2019 şi a tras o concluzie: "Simona trebuie să revină la jocul agresiv".