Mesajul emoționant al lui Tiberiu Ușeriu, după ce a terminat Maratonul Arctic. Tiberiu Uşeriu a fost unul dintre cei doi sportivi care au reușit să încheie maratonul Yukon Arctic Ultra, desfăşurat în nordul Canadei, pe o distanţă de 483 de kilometri. Românul a precizat că i-a fost greu să revină acolo unde a suferit o traumă, având în vedere că anul trecut a abandonat Maratonul Arctic, cu degetele de la picioare degerate.
Mesajul Simonei Halep pentru echipa de Fed Cup a României. „Curaj și încredere” Simona Halep este marea absență din echipa de Fed Cup a României pentru play-off-ul cu Rusia de la Cluj-Napoca. A doua jucătoare a lumii a transmis un mesaj de încurajare pentru ‘tricolorele’ care vor debuta astăzi.
Ultramaratonul arctic din Canada a ajuns la final! Pe ce poziție a încheiat Tibi Uşeriu Tiberiu Ușeriu demonstrează pentru al patrulea an consecutiv că voința învinge orice limite. Atletul român a pornit într-o cursă a voinței alături de alți 23 competitori, care visau să înblânzescă nordul sălbatic al Canadei.
Programul confruntării România – Rusia de la Fed Cup. Gabriela Ruse, debutantă în competiție Federația Română de Tenis a anunțat programul complet al confruntării România – Rusia, de la Cluj-Napoca, în play-off-ul Fed Cup. Gabriela Ruse va debuta sub tricolor și o va înfrunta pe Ekaterina Alexandrova, locul 28 WTA.
FOTO | Simona Halep, încântată de prima ninsoare puternică din București! „Paradis” Simona Halep s-a bucurat ca un copil de zăpada așternută peste noapte în București. A doua jucătoare de tenis a lumii s-a trezit de dimineață pentru a surprinde un peisaj feeric de iarnă.
FOTO | Fete de nota 10! Cum s-au prezentat tricolorele din echipa de Fed Cup la dineul oficial Chiar și fără cele mai importante jucătoare în echipă, România se pregătește pentru confruntarea cu Rusia de la sfârșitul acestei săptămâni. La fel ca și în cazul Cupei Davis, formatul FED Cup s-a modificat începând din acest an.
Cum va reacționa Darren Cahill!? Regula încălcată de Simona Halep După periplul de la antipozi, Simona Halep se relaxează zilele acestea alături de familie. Românca a postat pe Instagram o imagine care ar putea să nu-i cadă prea bine antrenorului Darren Cahill.
VIDEO | Un ultim efort! Tibi Ușeriu, aproape de un rezultat imens Sportivul mai are de parcurs 150 de kilometri până când va încheia cursa de la Cercul Polar. Doar 4 concurenți mai sunt în competiție la patru zile de la startul maratonului Yukon Arctic.
Melodia preferată a Simonei Halep. „Jucăria mea era racheta de tenis și muzica ta!” Cântărețul Marcel Pavel este unul dintre artiștii preferați ai Simonei Halep.
VIDEO | Djokovic, campion la Melbourne! Finală cu emoţii pentru Nole Novak Djokovic s-a impus pentru a opta oară în carieră la Australian Open! Sârbul l-a învins în finală pe Dominic Thiem, după un meci în cinci seturi.
Halep și-a anunțat programul pentru luna februarie! Revenită în țară, de la Australian Open, Simona nu are prea mult timp liber.
Vine confruntarea cu Rusia! Mesajul Simonei Halep pentru România! Simona Halep nu face parte din echipa României pentru confruntarea din Fed Cup, cu Rusia. Meciurile vor avea loc vineri și sâmbătă (7-8 februarie).
Victorie uriașă la Australian Open! Un român a pus mâna pe cel mai râvnit trofeu Nicholas David Ionel a câștigat finala la dublu de la Australian Open, în concursul juniorilor. Românul a triumfat alături de partenerul său, elvețianul Leandro Riedi.
Reacția de la miezul nopții a lui Cahill. Ce spune australianul după eliminarea lui Halep Antrenorul Simonei Halep a trecut peste dezamăgirea provocată de eliminarea româncei în semifinalele primului Grand Slam al anului. Darren Cahill a postat un mesaj de felicitare pentru sportiva noastră.
Decizie drastică luată de Simona Halep! Și-a demis un om important din staff Simona Halep a decis să rupă colaborarea cu unul dintre cei mai importanți oameni din staff-ul său. Fostul lider mondial l-a demis pe Teo Cercel, după eliminarea de la Australian Open.
Performanță fabuloasă la Australian Open! Avem un român în finala juniorilor Juniorul Nicholas David Ionel s-a calificat în finala probei de dublu de la Australian Open, alături de austriacul Leandro Riedi. Românul continuă forma excelentă, după ce anul trecut a ajuns în semifinale la US Open.
Impresionant! Prima reacție a soției lui Kobe Bryant după groaznicul accident de duminică La trei zile după ce și-a pierdut atât soțul cât și una dintre fiice, Vanessa Bryant a găsit puterea să trimită un mesaj pe rețelele de socializare. Acesta a avut darul să emoționeze până la lacrimi toți internauții.
Antrenorii nu au ce să-i reproșeze Simonei Halep! „Un dram de inspirație și ar fi fost în finală” Simona Halep s-a oprit în semifinale la Australian Open, după un meci dramatic împotriva ibericei Garbine Muguruza, jucat pe o căldură sufocantă la Melbourne. Unul dintre antrenorii româncei, Artemon Apostu-Efremov, nu are ce să-i reproșeze Simonei.
Scandal politic pe tema sportului! Acuzațiile lansate de PNL PNL îl acuză pe primarul Iașiului, Mihai Chirica, de folosire nepotrivită a fondurilor de la buget, după ce edilul a anunțat că vrea să înfiinţeze un club sportiv municipal cu şase secţii.
Tactica Simonei Halep pentru semifinală, dezvăluită de antrenor! Simona Halep (locul 3 WTA) trebuie să o învingă pe iberica Garbine Muguruza (32 WTA) pentru a ajunge în finală la Australian Open.
S-a decis! La ce oră va juca Simona Halep în semifinale la Australian Open Organizatorii au decis ora de start a meciului Simona Halep – Garbine Muguruza, din semifinalele Australian Open.
Cahill, mai optimist ca niciodată în privința Simonei: „Este gata de această provocare” Halep o va întâlni pe belgianca Mertens în optimile de finală de la Australian Open iar numărul trei mondial se simte mai bine ca niciodată în Australia. Detaliu confirmat atât de cifre cât și de Darren Cahill.
VIDEO | Debut perfect pentru SCM Râmnicu Vâlcea în grupele principale din Liga Campionilor SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat meciul de pe teren propriu cu echipa slovenă Krim Ljubljana, scor 31-16 (14-8), în grupa principală 2 din Liga Campionilor la handbal feminin.
Halep a făcut anunțul! Când se retrage din tenisul profesionist Simona Halep (28 de ani) este încă departe de momentul retragerii din activitate, însă românca știe deja cum va decurge acest moment.
VIDEO | Performanță deosebită pentru sportul românesc! Campioanele europene merg la Jocurile Olimpice Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a învins India la turneul preolimpic de la Gondomar (Portugalia).
Cutremur în handbalul românesc! Corona Braşov a fost retrogradată din Liga Naţională Echipa de handbal feminin Corona Braşov a fost retrogradată din Liga Naţională și exclusă din Cupa României, în urma scandalului de dopaj care a zguduit handbalul românesc. 18 jucătoare de la Corona rămân suspendate.
VIDEO | Simona Halep, mesaj pentru Caroline Wozniacki! Daneza a jucat ultimul meci din carieră Daneza Caroline Wozniacki (29 de ani) a disputat astăzi ultimul meci oficial din carieră, în turul 3 la Australian Open. Mai mulți jucători și jucătoare din circuit, inclusiv Simona Halep, au transmis mesaje emoționante către fostul lider mondial WTA.
S-au stabilit meciurile din optimile Cupei României la handbal feminin Astăzi, la sediul Federației Române de Handbal, au fost stabilite meciurile din optimile de finală ale Cupei României.
Simona, fabuloasă la conferință: „Hai, nu întreceți limita! E secret!” Ce a fost întrebată Simona Halep este în turul al treilea la Australian Open. Simo va juca împotriva Yuliei Putintseva, 38 WTA, pe care nu a mai întâlnit-o până acum.
Bornă impresionantă atinsă de Simona Halep după victoria în fața lui Dart Simona Halep, numărul trei mondial, a trecut în turul secund al Australian Open de jucătoarea britanică Harriet Dart, cu scorul de 6-2, 6-4.