Alegeri prezidențiale 2024 - Ce documente sunt necesare pentru a putea vota? Au rămas mai puțin de 24 de ore până la deschiderea secțiilor de votare de pe teritoriul României, pentru primul tur al alegerilor președințiale iar alegătorii trebuie să șie ce documente sunt necesare.
Alegeri prezidențiale 2024. Campania electorală s-a ÎNCHEIAT: ce OBLIGAȚII au competitorii electorali. Peste 40.000 de alegători au votat deja în Diaspora Alegeri prezidențiale 2024. Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale s-a încheie sâmbătă, la ora 7.00, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală. Românii sunt așteptați duminică la urme pentru a-l pe alege noul președinte al țării, după 10 ani în care în fruntea statului s-a aflat Klaus Iohannis. În diaspora, votarea a început în noaptea de joi spre vineri, prima secţie fiind deschisă în Noua Zeelandă, iar procesul de votare urmează să se desfăşoare pe parcursul a trei zile. Realitatea PLUS va aduce în fața publicului, în timp real, rezultatele exit-poll din ziua alegerilor.
DECIZIE BEC: alegătorii aflaţi la cozi la secţiile de vot din străinătate pot vota până la ora 23.59 şi VINERI şi SÂMBĂTĂ, nu doar duminică BEC a decis că alegătorii aflaţi la cozi la secţiile de vot din străinătate pot vota la alegerile prezidenţiale până la ora 23.59 şi în zilele de vineri şi sâmbătă, nu doar duminică.
Alegeri prezidențiale 2024 - Cum se votează în DIASPORA. UPDATE AEP: vezi care este prezența la urne în timp real - datele centralizate la ora 23:00 Alegeri prezidențiale 2024. În diaspora, votarea a început în noaptea de joi spre vineri, prima secţie fiind deschisă în Noua Zeelandă, la Auckland, la ora 1:00, ora României. Votarea în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale se va desfăşura pe parcursul a trei zile. Vor putea vota toți românii care în ziua votului nu se află pe teritoriul României, atât turiștii, cât și cei care au domiciliul sau reședința stabilită în străinătate. Realitatea.net îți arată ÎN TIMP REAL câți alegători au votat în DIASPORA - VEZI AICI VOTUL LIVE.
George Simion: Am votat la Roma, din respect pentru românii care trăiesc în străinătate Președintele AUR, George Simion, și-a exercitat dreptul la vot pentru alegerile prezidențiale în Diaspora, la Consulatul României de la Roma. Gestul este unul de susținere pentru românii care trăiesc în străinătate, din cauza nivelului de trai scăzut din țară.
Siegried Mureșan, mesaj tranșant: George Simion este pentru România ceea ce este Alexandr Stoianoglo pentru Republica Moldova - candidatul preferat al Rusiei Europarlamentarul PNL Siegfrid Mureșan a transmis un mesaj tranșant cetățenilor români din Republica Moldova, înaintea alegerilor prezidențiale de duminică. "George Simion este pentru România ceea ce este Alexandr Stoianoglo pentru Republica Moldova: candidatul preferat al Rusiei", a scrie politicianul pe re\"elele de socialzare.
Sondaj exploziv: cum votează românii la prezidențiale. Cifrele care dinamitează clasa politică în ultima zi de campanie: modificări importante înainte de primul tur Un nou sondaj bombă aruncă în aer alegerile, chiar în ultima zi de campanie! Avem cele mai noi cifre care arată dorința românilor la vot, cu doar două zile înainte de startul cursei pentru Palatul Cotroceni. Cine crește vertiginos în topul preferințele românilor, dar și cine sunt candidații care ar putea intra in turul 2? Iată ce arată cel mai recent sondaj INSOMAR.
Alegeri prezidențiale 2024. Vot cu urna mobilă în spitalele bucureştene: ce documente sunt necesare Cetățenii care din cauza unei boli sau a unei invalidități nu se pot prezenta fizic într-o secție de votare pentru a-și exercita dreptul la vot la alegerile prezidențiale 2024 și alegerile parlamentare 2024 pot cere urna mobilă. Solicitarea pentru urna mobilă trebuie făcută în ziua dinaintea votării, adică în 23 noiembrie, în cazul primului tur al scrutinului, la secția de votare unde persoana respectivă este arondată. Alegătorii din străinătate nu pot solicita urna mobilă.
Mureșan, PNL: Întâlnirea Ciolacu-Viktor Orban ne arată cine e modelul președintelui PSD Întâlnirea de astăzi a prim-ministrului Marcel Ciolacu cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, este o greșeală și ne arată cine este modelul lui Marcel Ciolacu, spune, într-o postare pe Facebook, liberalul Siegfrield Mureșan.
Luptă strânsă între Nicolae Ciucă și George Simion pentru intrarea în turul 2: ce arată sondajele cu două zile înainte de vot Ultimele sondaje indică o luptă strânsă între Nicolae Ciucă și George Simion pentru intrarea în turul 2. Ciolacu se menține pe prima poziție, Lasconi și Geoană - pe locurile 4-5.
Exclusiv Ministerul Afacerilor Interne anunță primele măsuri pentru ziua alegerilor prezidențiale Ministerul Afacerilor Interne anunță primele măsuri pentru ziua alegerilor prezidențiale. La nivelul fiecărui județ va exista un centru de comandă iar pentru duminică sunt pregătite peste 40.000 de forțe care să acționeze.
"Primul la vot, mergeți și voi". George Simion a votat, vineri, la o secție din Roma - VIDEO George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a votat, vineri, în primul tur al scrutinului, la o secție de votare din Roma.
Marcel Ciolacu, în presa din Austria: „Am convenit deja! Intrăm în Schengen din 2025” Marcel Ciolacu a apărut într-un interviu pentru ziarul Der Standard, din Austria, unde a declarat că a purtat mai multe discuții cu cancelarul austriac și de aceea a anunțat că obiectivul României este să adere la Schengen începând cu 1 ianuarie 2025.
Marcel Ciolacu, anunț important după întrevederea cu Viktor Orban de la Budapesta: România va reuși o aderare completă în Schengen de la 1 ianuarie 2025 După 13 ani de discuții, România este gata de o integrare deplină în Schengen. O spune chiar premierul Marcel Ciolacu, cel care a anunțat, vineri, la finalul întrevederii avute la Budapesta cu omologul său Viktor Orban, că negocierile s-au încheiat și că țara noastră a obținut acordul cu miniștrii de Interne pentru 1 ianuarie 2025. La rândul său, premierul Ungaria a transmis că decizia finală pe marginea acestui subiect va fi laută pe 12 decembrie, la Bruxelles. "Budapesta va deveni vestită pentru că ultima barieră a fost înlăturată aici", a declarat Orban.
Exclusiv Nicolae Ciucă a dezvăluit ce semnifică brățara pe care o poartă la mână - VIDEO Nicolae Ciucă a dezvăluit, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS, pe cine ar numi prim-ministru al României dacă ar ajunge președinte! Candidatul PNL la prezidențiale a declarat că premierul trebuie să fie o persoană care vine cu un plan de guvernare clar, care să includă resursele și termenele în care vor fi realizate obiectivele. Pe de altă parte, Nicolae Ciucă a făsut publică o latură mai puțin cunoscută, cea spirituală: la mână poartă o brățară care îi amintește să se roage.
Profesor universitar doctor Sorin Ilieșiu îndeamnă românii să voteze cu Nicolae Ciucă “Fără să fiu membru PNL, vă îndemn să-l votați pe dl general Nicolae-Ionel CIUCĂ. Consider că mai ales acum - oricând poate izbucni Al Treilea Război Mondial - fostul şef de Stat Major și fostul Ministru al Apărării este cea mai bună opțiune”, transmite profesor universitar doctor Sorin Ilieșiu, autor al Raportului pentru condamnarea regimului politic comunist din România ca nelegitim şi criminal (2005).
Elena Lasconi, ziua și declarațiile controversate. Șefa reziștilor se informează referitor la războiul din Orientul Mijlociu de la fiica ei Elena Lasconi șochează din nou cu declarații controversate. Deși visează să fie președintele României, candidata USR afirmă că se informează despre războiul din Orientul Mijlociu de la fiica ei, stabilită în Franța și care este activistă pro-Palestina. De asemenea, șefa reziștilor este de părere că Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite, se va răzbuna pe Iran pentru că, spune Lasconi, ar fi încercat să-l asasineze.
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui extremist nu este o soluție. Și a reieșit foarte clar din prestațiile televizate sau online ale candidaților. Elena Lasconi a făcut gafe impardonabil pentru un prezidențiabil, iar Mircea Geoană a fost total neconvingător în raport cu toți ceilalți contracandidați.
Alegeri prezidențiale 2024. George Simion votează, astăzi, la Roma pentru primul tur al scrutinului. Este primul candidat înscris în cursa pentru Cotroceni care-și exercită dreptul de vot Liderul AUR George Simion va vota pentru primul tur al alegerilor prezidențiale astăzi, la o secție de votare din Italia, anunță Alianța pentru Unirea Românilor, într-un comunicat. Simion este, practic, primul candidat angajat în lupta pentru Cotroceni care își va exercita dreptul de vot.
Alegeri prezidențiale 2024. Procesul electoral a început în DIASPORA. Cum au votat alegătorii - UPDATE AEP ora 15:00 Alegeri prezidențiale 2024. Vineri este prima zi de alegeri prezidenţiale în diaspora.
Elena Lasconi își folosește mama în campania electorală. Mesaj de susținere pentru șefa reziștilor Mama Elenei Lasconi se implică în campania electorală a fiicei ei. După ce a intrat în direct la un post de televiziune pentru a-și lăuda fata, femeia a mai transmis si un mesaj video. Mama candidatei USR la alegerile prezidențiale a dezvăluit că Elena Lasconi a avut șansa să lucreze la o televiziune din Australia, însă, ar fi refuzat pentru că i-ar fi fost greu să stea departe de casă.
Exclusiv Nicolae Ciucă a făcut anunțul la Culisele Statului Paralel. Pe cine va numi premier? Liderul și prezidențiabilul PNL Nicolae Ciucă a dezvăluit, în exclusivitate la Culisele Statului Paralel, pe cine va numi premier dacă va fi ales președinte. Ciucă a precizat că din experiența pe care atât ca ofițer de rang înalt, cât și ca fost premier, știe foarte bine ce trebuie să ceară de la o persoană ce ar urma să ocupe fotoliul de la Palatul Victoria.
Bolojan, mesaj tranșant și fără echivoc în favoarea lui Nicolae Ciucă: Pentru a da o șansă României, votul util este votul pentru Nicolae Ciucă - VIDEO Liberalul Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și politicianul nominalizat drept posibil prim-ministru de 3 dintre candidații la președinție a lansat un mesaj cât se poate de ferm în favoarea lui Nicolae Ciucă. Votul pentru Nicolae Ciucă este singurul util și rațional pentru susținătorii dreptei, a afirmat Bolojan într-un mesaj video adresat bihorenilor.
Rareș Bogdan, atac devastator la Traian Băsescu: E diabolic ce face, lipindu-se de Elena Lasconi, o trage în jos. Va avea o surpriză neplăcută duminică Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a lansat un atac devastator la adresa fostului președintel Traian Băsescu, pe care l-a acuzat că este disperat să mențină funcționarea Statului Paralel și vrea să o impună pe Elena Lasconi la Cotroceni. Bogdan a transmis că planul nu va reuși, iar Băsescu ar trebui să relizeze că este timpul să se retragă.
Exclusiv Nicolae Ciucă, față în față cu Anca Alexandrescu. Dezbaterea decisivă a campaniei pentru Cotroceni, care răstoarnă toate strategiile - VIDEO/LIVE TEXT Nicolae Ciucă și susținătorii candidatului PNL la prezidențiale s-au aflat, joi, timp de mai bine de 2 ore și jumătate în față Ancăi Alexandrescu, la marea dezbatere organizată de Realitatea PLUS la Opera Română. Liderul dreptei a vorbit despre planurile sale ca potențial șef al statului, despre o guvernare care va pune accent pe dezvoltare în avantajul tuturor românilor și despre cum atacurile adversarilor politici, în loc să-l doboare, l-au întărit.
Nicolae Ciucă: De aici, din Craiova, unde am petrecut primii 7 ani de acasă, dăm semnalul victoriei. PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale - VIDEO Liderul și prezindețiabilulNL Ncolae CIucă a acuzat PSD că și în ultimem zile ale campaiei ăși vede de planul Hrebenciuc. "După ce au scos-o din cursă pe Diana Șoșoacă, azi PSD pune capac campaniei singurului candidat suveranist, care îl amenință direct pe Simion, Călin Georgescu", a afirmat Ciucă. "De aici, din Craiova, unde am petrecut primii 7 ani de acasă, dăm semnalul victoriei. PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale!"
Rareș Bogdan: Acest om, dacă țara ar funcționa cum ar trebui, ar fi astăzi la scorul pe care îl va avea în turul 2, la peste 65%. Pe Ciolacu îl batem în turul 2 În cadrul evenimentului organizat de Partidul Național Liberal (PNL) la Craiova, europarlamentarul Rareș Bogdan a prezentat o viziune optimistă pentru viitorul politic al României, subliniind importanța candidaturii lui Nicolae Ciucă. Bogdan a vorbit despre calitățile personale ale lui Ciucă, pe care le consideră esențiale pentru a câștiga încrederea românilor și a-i asigura succes în turul al doilea al alegerilor.
Florin Roman, vicepreședinte al PNL: Domnule Ciucă, veți fi președintele României pentru că aveți în spatele dvs. cel mai mare partid de dreapta! În cadrul evenimentul desfășurat de liberali la Craiova, vicepreședintele PNL, Florin Roman, a subliniat susținerea fermă pe care Ardealul o oferă lui Nicolae Ciucă, evidențiind un sentiment de respect și apreciere profundă din partea regiunii către liderul liberal.
Lucian Bode, secretarul general al PNL: Oltenia poate da viitorul președinte al României – pe Nicolae Ciucă! PSD are același metehne, candidatul lor la fiecare ciclu electoral are același profil Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat joi, la Craiova, că profilul candidatului PSD este acelaşi la fiecare ciclu electoral, al prezidenţiabilului şmecher, uns cu toate alifiile care te face din vorbe. "Cel de acum se vinde oricui îi aranjează o excursie de lux și dă jet tuturor. Este tiparul prezidențiabilului șmecher, uns cu toate alifiile, care te face din vorbe și din priviri", a afirmat Bode.
Alina Gorghiu, ministrul Justiției: Spuneți-i lui Lasconi clar – PNL se opune legalizării drogurilor! Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, consideră că "guvernele PSD-Dragnea au fost pistol cu apă pe lângă ce ar însemna un guvern PSD-AUR". În acest context, ea le-a recomandat românilor să-l voteze pe Nicolae Ciucă, "omul pregătit și potrivit".