Directorul Serviciului Public Județean al Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a declarat că scanările cu dronele vor începe imediat ce vor fi zile cu stabilitate atmosferică.
„Am avut o discuție la nivelul conducerii Consiliului Județean Gorj și am convenit să avem acțiuni de scanare a zonelor unde s-au produs seisme. Adică, dacă sunt modificări față de anul trecut, de exemplu. Noi cunoaștem bine zonele respective. Vom căuta orice: fisuri, modificări în zona de creastă, cursuri de râuri și pârâuri. Dacă a apărut ceva major, se va vedea. Avem tot ce ne trebuie și vom verifica în detaliu zonele respective, în special unde au fost epicentrele. Se va vedea dacă este ceva diferit. Vom acționa imediat ce vremea va fi stabilă”, a declarat Sabin Cornoiu pentru gds.ro.
Localnicii și vizitatorii susțin că în zona montană afectată de cutremure se aud vuiete și bubuituri care vin din subteran.