Militarilor români li se vor adăuga şi detaşamente de militari din Franţa, Polonia, Republica Moldova, Turcia şi Statele Unite ale Americii.
În 2014 parada se desfăşoară în Piaţa Constituţiei, după ce Arcul de Triumf a intrat într-un proces de reabilitare şi reparaţii.
Evenimentul a început la ora 11.00.
Unde îşi vor petrece preşedintele ales, Iohannis, şi cel în funcţie, Băsescu, ziua de 1 Decembrie
La parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale în Piaţa Constituţiei asistă şi preşedintele Traian Băsescu, fiind de asemenea anunţată prezenţa ministrului Apărării, Mircea Duşă, şi a şefului Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă.
Preşedintele ales, Klaus Iohannis, este aşteptat la Alba Iulia, în 1 Decembrie, autorităţile locale anunţând că au pregătit de Ziua Naţională un program variat pe durata a trei zile, care va cuprinde, printre altele, o paradă militară, concerte, spectacole de lasere şi focuri de artificii.
În timpul paradei de 1 Decembrie din Bucureşti, traficul rutier va fi restricţionat, între orele 5.00 şi 14.00, pe Calea 13 Septembrie (între Bd. Tudor Vladimirescu şi Bd. Libertăţii), strada Izvor, Bd. B.P. Haşdeu, Splaiul Independenţei (între Piaţa Operei şi Podul Naţiunile Unite), Bd. Unirii (între Piaţa Constituţiei şi Bd. I.C. Brătianu), Bd. Naţiunile Unite, Bd. Libertăţii, Bd. Regina Maria (între Piaţa Libertăţii şi Piaţa Regina Maria), Bd. George Coşbuc (între Bd. Tudor Vladimirescu şi Piaţa Regina Maria) şi Calea Rahovei (între Bd. Libertăţii şi Bd. George Coşbuc).
După defilare, traficul rutier va fi restricţionat pe Bd. Tudor Vladimirescu, între Bd. George Coşbuc şi Calea 13 Septembrie, sensul spre Calea 13 Septembrie, precum şi pe străzile care acced în acest tronson.
Rutele ocolitoare recomandate de Poliţia Rutieră sunt: Calea 13 Septembrie - Şos. Panduri - str. Dr. Rainer - bd. Eroilor - str. Ştirbei Vodă - Calea Victoriei; Calea 13 Septembrie - Şos. Panduri - str. Dr. Rainer - bd. Eroilor - str. Ştirbei Vodă - str. Berzei - str. Buzeşti - Piaţa Victoriei; Calea Rahovei - str. Progresului - str. C-tin Istrate - bd. Mărăşeşti - bd. Dimitrie Cantemir - Piaţa Unirii.
Tot luni, începând cu 17.30, când va avea loc retragerea cu torţe, traficul rutier va fi restricţionat pe banda I pe traseul Palatul Cercului Militar - bd. Regina Elisabeta - bd. Mihail Kogălniceanu - Piaţa Operei - bd. Eroii Sanitari - bd. Prof. Gh. Marinescu - Şos. Cotroceni - Piaţa Leul - bd. Iuliu Maniu - bd. Vasile Milea - sediul Regimentului 30 Gardă.
Sute de persoane la deschiderea festivităților de 1 Decembrie, la Alba Iulia
Manifestările prilejuite de împlinirea a 96 de ani de la Marea Unire din 1918 și de aniversarea Zilei Naționale au debutat luni, la Alba Iulia, în prezența a aproximativ 300 de persoane, autorități locale și județene, parlamentari și europarlamentari, cu un ceremonial de depuneri de coroane la statuile lui I. I.C. Brătianu și Iuliu Maniu.
În acordurile Imnului național și ale Imnului Eroilor au fost depuse coroane de flori din partea Președinție, Senatului, Camerei Deputaților, Guvernului și Instituției Prefectului Județului Alba, a Ministerului Afacerilor Externe, Academiei Române și ASTRA, Consiliului Județean Alba și Primăriei Alba Iulia, precum și a Asociației Naționale pentru Restaurarea Monarhiei. De asemenea au fost depuse coroane de flori de către partidele politice: PSD-PC-UNPR, PNL, PP-DD, PMP, PNȚCD și PRM.
Manifestările oficiale vor continua cu depuneri de coroane la busturile primilor suverani ai României Mari, Ferdinand și Maria, aflate în fața Catedralei Reîntregirii, și la statuia ecvestră a primului unificator al celor trei provincii românești, Mihai Viteazul. De asemenea, jerbe de flori vor fi depuse și la busturile făuritorilor Unirii, aflate în zona Sălii Unirii, fosta Casină Militară în care, în urmă cu 96 de ani, cei 1.228 de delegați au votat unirea Transilvaniei cu România, informează AGERPRES.
Tot la Sala Unirii, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, va fi gazda unui alt moment nelipsit din programul festivităților desfășurate de 1 Decembrie la Alba Iulia, respectiv primirea soliilor din cetățile de scaun, Târgoviște și Suceava, care vor transmite mesajul românilor din Muntenia și Moldova.
Un sobor de preoți și ierarhi va oficia un Te Deum, în acest sens fiind amenajat un podium în fața Catedralei Reîntregirii, de unde, după cuvântul arhiepiscopului ortodox Irineu, vor susține discursuri, potrivit organizatorilor, președintele ales, Klaus Iohannis, și primarul Mircea Hava. Este pentru prima dată în ultimii doisprezece ani când oficialitățile vor lua cuvântul în cadrul acestui moment.
ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. Mesajul Americii de ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
"În numele preşedintelui Obama, al secretarului de stat Kerry şi al poporului american, daţi-mi voie să vă felicit de ziua Marii Uniri. Acum nouăzeci şi şase de ani, românii s-au unit pentru a crea un stat democratic ce garanta egalitatea tuturor naţionalităţilor şi religiilor şi proteja libertatea presei, libertatea de asociere şi libertatea de exprimare. În această zi îi cinstim pe acei lideri vizionari şi îi aplaudăm pe cei care continuă să apere aceste libertăţi fundamentale, să consolideze democraţia şi să celebreze diversitatea din România", spune Dean Thompson, în mesajul video transmis în limba română.