Angajaţii din învăţâmânt vor beneficia de zile libere pentru a sărbători Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşti, precum şi prima şi a doua zi de Rusalii, în funcţie de data la care sunt celebrate acestea de cultul religios legal, creştin de care aparţin, conform unei propuneri legislative adoptate, miercuri, în unanimitate (92 de voturi "pentru"), de Senat, în calitate de cameră decizională.
Propunerea legislativă, care completează art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii şi art.94 din Legea nr.1/2011 a Educaţiei naţionale, a fost iniţiată de către zece parlamentari aparţinând grupurilor PSD, USR, UDMR, Pro Europa, minorităţi sau neafiliaţi.
Conform proiectului, salariaţii care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creştin de care aparţin, cât şi pentru alt cult creştin vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.
La stabilirea structurii anului şcolar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va avea în vedere: pentru beneficiarii direcţi ai educaţiei şi formării profesionale care aparţin de un cult religios legal creştin, acordarea zilelor libere pentru Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşte, prima şi a doua zi de Rusalii se face în funcţie de data la care sunt celebrate de acel cult. De asemenea, ministerul va avea în vedere includerea a două zile libere suplimentare pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru beneficiarii direcţi ai educaţiei şi formării profesionale aparţinând acestora.
"Proiectul clarifică modul în care se alocă zilele libere de sărbătoare legală pentru cei care au un substrat religios, respectiv enoriaşii fiecărui cult vor putea beneficia de ele în funcţie de specificul acelui cult, iar în ceea ce priveşte modificarea la Legea Educaţiei Naţionale, se introduce o clarificare necesară pentru elevii care sunt musulmani sau evrei, pentru ca aceştia să îţi poată respecta propriile tradiţii. Este un gest de respect pentru culte şi pentru enoriaşii lor", a spus deputatul Silviu Vexler, în calitate de iniţiator al actului normativ, în plenul Senatului.
Preşedintele de şedinţă, Titus Corlăţean, a apreciat că propunerea legislativă este "mai europeană decât unele poziţii ale unor organizaţii europene".
"Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară au refuzat să modifice calendarul sesiunii de plen din aprilie a Adunării Parlamentare, refuzând să coroboreze cu calendarul creştinilor ortodocşi din statele membre, care se suprapune cu sesiunea respectivă", a spus Corlăţean.