În Banat, până în 11 aprilie vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie regională a temperaturilor maxime în creștere ușoară, de la 6 grade, în prima zi, până spre 10 - 12 grade, iar în timpul nopților valorile termice vor fi cuprinse în general între -4 și 0 grade. După acest interval, vremea se va încălzi treptat, astfel că, în perioada 13 - 20 aprilie, media temperaturilor maxime va fi de 20 - 22 de grade, iar minimele, tot mai ridicate, vor atinge valori de 8 - 10 grade. Vor fi intervale cu precipitații, în prima săptămână pe arii restrânse și de scurtă durată îndeosebi în timpul după-amiezelor, iar după 15 aprilie prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a acestora în creștere.
În Crișana, în următoarele zile, vremea va fi deosebit de rece pentru perioada din calendar, cu o medie a temperaturilor maxime în creștere ușoară, de la 5 grade, în prima zi, până spre 8 - 10 grade, iar în timpul nopților valorile termice vor fi preponderent negative și se vor situa în general între -4 și 0 grade. După acest interval, vremea se va încălzi treptat, iar în perioada 13 - 20 aprilie media temperaturilor maxime va fi de 19 - 22 de grade, în timp ce minimele vor atinge valori de 8 - 9 grade. În această săptămână, vor fi intervale cu precipitații în special în timpul după-amiezelor, dar pe arii restrânse și slabe cantitativ. După data de 15 aprilie, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în creștere.
În Transilvania, vremea va fi deosebit de rece în perioada 7 - 11 aprilie, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 4 - 6 grade și minime negative cuprinse între -6 și -2 grade, dar cu valori mai scăzute în estul regiunii. Încălzirea vremii se va resimți începând din 12 aprilie, astfel încât pentru perioada 14 - 20 aprilie sunt estimate temperaturi maxime de 18 - 20 de grade și minime de 3 - 6 grade. În prima săptămână, local și temporar, vor fi precipitații. După data de 16 aprilie, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată.
În Maramureș, Vremea va fi deosebit de rece în perioada 7 - 11 aprilie, cu o medie regională a valorilor maxime de 5 - 8 grade, precum și minime negative între -5 și 0 grade, cu cele mai scăzute valori în primele nopți. Încălzirea vremii se va resimți spre finalul săptămânii, iar media temperaturilor maxime va urca la 18 - 20 de grade, în timp ce minimele vor atinge valori de 6 - 8 grade după data de 15 aprilie. În prima săptămână, local și temporar, vor fi precipitații, însă probabilitate în creștere după data de 16 aprilie.
În Moldova, vremea va fi deosebit de rece, în perioada 7 - 11 aprilie, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 5 - 8 grade și minime ce se vor menține negative în toată regiunea, cu o medie a acestora de la -4 grade la -1 grad. Începând cu data de 12 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel că se va ajunge la temperaturi maxime în general de 18 - 20 de grade și minime care vor atinge o medie de 6 - 7 grade, după data de 15 aprilie. Local și temporar, în această săptămână se vor semnala precipitații. Sunt posibile precipitații și în a doua săptămână, cu o probabilitate în creștere spre finalul intervalului de anticipație.
În Dobrogea, până vineri, 11 aprilie, vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor, în creștere ușoară, de la 8 grade în primele trei zile, până spre 10 - 11 grade, iar minimele se vor situa în jurul a zero grade. Începând de sâmbătă (12 aprilie), vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, astfel încât se vor atinge temperaturi maxime de 14 - 15 grade, iar după 16 aprilie valori de 18 grade. Evoluția va fi asemănătoare și în privința temperaturilor minime, acestea urmând să atingă o medie de 4 - 5 grade, iar după data de 16 aprilie, de 7 - 8 grade. Până în 13 aprilie vor fi intervale cu precipitații. Sunt posibile precipitații și în a doua săptămână, însă prezenta estimare indică o probabilitate redusă.
În Muntenia, până pe 11 aprilie, chiar dacă vor fi mici variații în evoluția regimului diurn al temperaturilor, vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a valorilor ce va oscila între 8 și 11 grade și cu minime negative în aproape toată regiunea, ce vor avea o medie de la -2 la zero grade. Încălzirea vremii va debuta începând cu ziua de sâmbătă (12 aprilie), când sunt estimate temperaturi maxime de 15 grade, iar după 16 aprilie, media acestora va urca la 20 - 21 de grade. În privința temperaturilor minime, acestea vor atinge o medie de 3 - 5 grade (în perioada 12 - 15 aprilie), iar după data de 16 aprilie, de 7 - 8 grade. Vor fi intervale cu precipitații, până pe 11 aprilie, dar pe arii restrânse și de scurtă durată, îndeosebi în timpul după-amiezelor. Prezenta estimare indică o probabilitate de apariție a precipitațiilor și după data de 15 aprilie.
În Oltenia, deși temperaturile maxime vor crește ușor și treptat de la o zi la alta, de la o medie de 8 grade, în prima zi, până la 13 grade, în 11 aprilie, nopțile vor fi deosebit de reci, cu minime în general cuprinse între -2 și zero grade. Vremea se va încălzi treptat spre finalul săptămânii, astfel că se va atinge o medie a temperaturilor maxime de 18 - 20 de grade și posibil mai ridicată spre 22 de grade în intervalul 16 - 18 aprilie. Evoluția va fi asemănătoare și în privința temperaturilor minime, acestea urmând să ajungă la o medie de 3 - 6 grade (în perioada 12 - 15 aprilie), iar după data de 16 aprilie, la 8 - 9 grade. În prima săptămână, doar izolat și trecător în timpul după-amiezelor, vor fi precipitații slabe. Probabilitate de apariție a acestora se menține ridicată și după 15 aprilie.
La munte, până vineri, temperaturile vor fi cu mult mai scăzute față de normalul climatologic al perioadei, respectiv o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între -4 și -2 grade și nopți geroase în care se vor atinge minime în general de la -10 grade la -8 grade. Încălzirea vremii va debuta începând cu ziua de sâmbătă (12 aprilie), când sunt estimate temperaturi maxime de 3 - 4 grade, iar după data de 15 aprilie media acestora va urca la 10 - 12 de grade și tot după această dată minimele vor deveni pozitive, cu o medie de 3 - 4 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține ridicată pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză.