Air Force One a aterizat în jurul orei locale 12,18 la baza aeriană Osan (64 km sud de Seul). Trump are, la primul punct al programului, un prânz cu trupele americane dislocate la baza militară Humphreys.
Apoi, el se va deplasa la Seul pentru o întâlnire cu omologul său sud-coreean. ''Niciun președinte (american) nu a mers la Camp Humphreys și credem că acesta este cel mai coerent mesaj'', a precizat, în urmă cu câteva zile, un oficial al Casei Albe, citat de Agerpres.
Vizita lui Trump din 7-8 noiembrie în Coreea de Sud are loc pe fondul îngrijorării comunității internaționale în privința programelor balistic și nuclear ale Phenianului și al escaladării declarațiilor între șeful Casei Albe și liderul nord-coreean Kim Jong-Un.
Președintele american Donald Trump nu exclude o întrevedere cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un pentru a-l convinge să renunțe la ambițiile sale nucleare, cu toate că recunoaște că un astfel de scenariu este prematur, informează duminică AFP.
Trei portavioane aparţinând marinei militare americane, împreună cu grupurile de nave aferente, vor conduce un amplu exerciţiu militar în Pacificul de Vest în zilele următoare într-o nouă etalare a forţei militare, pe fundalul vizitei preşedintelui Trump în Asia şi al ameninţării reprezentate de către Coreea de Nord, au afirmat oficialii americani.