Republica Moldova a primit chestionarul de la Comisia Europeană pentru completare pe data 11 aprilie, în Luxemburg. Documentul i-a fost transmis vicepremierului și ministrului de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu,, de către comisarul pentru vecinătate şi extindere Olivér Várhelyi, relatează G4Media.ro.
„Am reiterat că suntem parte a Europei nu doar geografic, dar şi prin identitatea pe care o purtăm, valorile pe care le împărtăşim, prin limba română, limba oficială a UE pe care o vorbim, şi prin istoria comună pe care o avem”, a declarat atunci Nicu Popescu.
Pe 3 martie, Maia Sandu, împreună cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, și cu prim-ministrul Natalia Gavrilița, au semnat în comun cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Decizia a fost luată în contextul în care la 28 februarie, Kievul a semnat cererea de aderare, în contextul invaziei militare a Rusiei în această țară. O cerere similară a fost depusă și de Georgia. Ucraina a depus deja chestionarul încă de la începutul acestei săptămâni și se așteaptă la un proces accelerat de aderare la UE în viitorul apropiat.