UPDATE. Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, a doua acţiune disciplinară deschisă de Inspecţia Judiciară împotriva Laurei Codruţa Kovesi, hotărând că fosta şefă a DNA nu a săvârşit o abatere disciplinară pentru că nu s-a prezentat la Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009.
Decizia a fost luată cu unanimitate, hotărârea instanţei fiind definitivă.
Acesta este al doilea proces pe care Laura Kovesi îl câştigă împotriva Inspecţiei Judiciare, după ce Instanţa supremă a decis, tot luni, că ea nu a săvârşit abatere disciplinară când şi-a desemnat consiliera, judecătoarea Dana Tiţian, să efectueze un control la structurile DNA din Suceava şi Iaşi.
Laura Codruţa Kovesi a primit luni pronunţarea într-un proces deschis de Inspecţia Judiciară.
Este vorba de acţiunea disciplinară faţă de Kovesi a fost declanşată în aprilie 2018, inspectorii judiciari spunând că Laura Codruţa Kovesi a săvârşit o serie de abateri disciplinare referitoare la controalele tematice, după ce şi-ar fi desemnat consilierul judecător Dana Tiţian să facă verificări la două servicii teritoriale.
Completul de cinci judecători a decis că nu se impune sancțiunea disciplinară. Scorul a fost de 2 la 3.
Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că nu este vinovată de săvârşirea vreunei abateri disciplinare: ”Am o decizie definitivă de clasare, într-un dosar penal, în care se spune că nu am săvârşit nimic”
Declaraţia a fost făcută în faţa instanţei care judecă dosarul în care Inspecţia Judiciară solicită sancţionarea disciplinară pe motiv că aceasta nu a respectat o decizie a Curţii Constituţionale, prin care era obligată să se prezinte la audierile organizate de Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009.
Iniţial, în iulie 2018, Secţia pentru procurori a CSM a respins acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Kovesi, însă IJ a declarat recurs la Instanţa supremă.
"Nu sunt vinovată de săvârşirea vreunei abateri disciplinare. Faptul că răspunsurile mele trimise Comisiei parlamentare nu au plăcut nu e vina mea. Am o decizie definitivă de clasare, într-un dosar penal, în care se spune că nu am săvârşit nimic. Cu privire la 'nimic' nu pot să aduc niciun fel de probe. Decizia Curţii Constituţionale spune că trebuie să mă prezint în faţa Comisiei parlamentare sau să prezint documente relevante. Pentru prima dată, avem o decizie a Curţii Constituţionale care se aplică unei singure persoane fizice - Laura Codruţa Kovesi", a spus ea, în sala de judecată.
”Nu există în decizia Curţii Constituţionale obligaţia de a mă prezenta, ci este o alternativă - de a mă prezenta sau de a furniza informaţii. Decizia Curţii Constituţionale este o decizie pentru o persoană. Acolo nu sunt menţionată ca procuror general sau procuror-şef al DNA, ci ca doamna Laura Codruţa Kovesi. Eu am respectat decizia Curţii şi am furnizat răspunsuri Comisiei parlamentare. Care sunt probele că eu am acţionat cu intenţie pentru a ştirbi din încrederea cetăţenilor în sistemul de justiţie? M-am înscris într-o procedură internaţională pentru a dovedi profesionalismul procurorilor români. Ce probe sunt că am afectat prestigiul justiţiei? Articole de presă? Cum trebuia să mă apar? Să lipesc toate articolele din presa internă şi internaţională? Articolele jurnaliştilor nu trebuie să fie criteriul fundamental că prestigiul justiţiei a fost afectat", a spus Kovesi, în sala de judecată”, a declarat fosta șefă DNA.