Liderul ucrainean crede că disponibilitatea ruşilor pentru negocieri depinde de alegerile din SUA. „În opinia mea, depinde în primul rând de alegerile din Statele Unite”, a declarat Zelenski în cursul unei întâlniri luni cu un grup de jurnalişti, printre care de la AFP şi Evropeiska Pravda, citate de news.ro.
„Cred că vor urmări politica Statelor Unite pe această temă. Iar Statele Unite îşi vor demonstra politica foarte repede, după alegeri, în opinia mea”, a declarat şeful statului ucrainean.
Zelenski mai crede că învingătorul alegerilor prezidenţiale din SUA va lua unele măsuri privind războiul ruso-ucrainean până în ianuarie, înainte de învestirea oficială. Potrivit liderului de la Kiev, din informaţiile pe care le-a primit la întâlnirile sale cu Donald Trump şi Kamala Harris, „ei nu vor aştepta până în ianuarie”.
„Nu vor putea face ceva în conformitate cu competenţele lor, dar vor putea face ceva”, a spus Zelenski, fără a da detalii.
Preşedintele a menţionat că întâlnirile atât cu Harris, cât şi cu Trump au fost bune, dar nu le va compara.
După întâlnirea sa cu preşedintele Zelenski, Donald Trump a declarat că este în favoarea unei păci „juste” pentru Ucraina, dar s-a abţinut de la a preciza ce fel de acord de încheiere a războiului dintre Rusia şi Ucraina ar considera echitabil.
Între timp, candidata democrată la preşedinţie Kamala Harris a spus că dacă Trump câştigă, există riscul ca Rusia să câştige războiul.
Pe de altă parte, în discuţia cu jurnaliştii, preşedintele ucrainean a dat asigurări că ţara sa nu le cere aliaţilor occidentali arme nucleare pentru a combate invazia rusă.
Zelenski a ţinut să precizeze că Ucraina nu discută despre aderarea la NATO în schimbul teritoriilor ocupate.
„Nu discutăm despre acest lucru. Dar cred că aceste injecţii mediatice nu sunt întâmplătoare. Aparent, unii parteneri ar putea avea astfel de gânduri. De aceea, ei nu comunică direct această problemă cu mine, dar cu siguranţă verifică gradul ei prin mass-media. Cred că totul depinde de societatea din Ucraina”, a declarat şeful statului.
„Indiferent de calea pe care o vom urma”, din punct de vedere juridic „nimeni nu va recunoaşte teritoriile ocupate ca fiind teritorii ale altor state”, a subliniat el.