„Mariupol este o criză în interiorul unei crize, mii de civili au nevoie de asistenţă salvatoare de vieţi”, a spus Guterres într-o conferinţă de presă după întâlnire.
Aceştia au nevoie de o rută de evacuare pentru a scăpa de ”apocalipsă”, a adăugat el.
Secretarul general al ONU i-a spus lui Zelesnki că, în discuţia de marţi cu preşedintele rus Vladimir Putin, a primit un angajament de principiu că Naţiunile Unite vor fi implicate în crearea unui astfel de coridor împreună cu Crucea Roşie.
În prezent se desfăşoară consultări pentru înfiinţarea rutelor de evacuare.
Preşedintele Zelesnki s-a arătat optimist după discuţia cu Guterres, spunând că acum crede că asediul complexului metalurgic Azovstal poate lua sfârşit şi se poate ajunge la un rezultat încununat de succes la Mariupol, a transmis agenţia ucraineană Unian, conform dpa.