Potrivit sursei citate, echipe de intervenție și două drezine pantograf lucrează pentru remedierea defecțiunilor produse de copacii căzuți, scrie Agerpres.
De asemenea, 12 trenuri înregistrau întârzieri semnificative, cel mai mult fiind în cazul a două trenuri București Nord — Brașov (630 de minute și, respectiv, 420 de minute) și Craiova — Brașov 540 de minute. Întârzieri foarte mari aveau și București Nord — Dej Călători (420 de minute), București Nord — Salva (360 de minute), Dej Călători — București Nord (228 de minute), Brașov — București Nord (180 de minute), Salva — București Nord (100 de minute), București Nord — Satu Mare și Satu Mare — București Nord (60 de minute) etc.
De asemenea, linia ferată între Ploiești Sud și Urziceni a fost închisă, deoarece ninge viscolit, iar pe 11 linii circulația este restricționată din cauza formării de suluri de zăpadă și a vântului puternic.
Conform MT, peste 60 de trenuri au fost anulate din cauza condițiilor meteo nefavorabile. În ceea ce privește traficul aerian, în jurul orei 9,00, nu se semnalau aeroporturi închise, însă traficul aerian se desfășura în condiții de iarnă pe cele din sudul și sud-estul țării.
Porturile Constanța, Mangalia și Midia au fost închise, iar manevrele suspendate, din cauza vântului în forță. Tot din cauza vântului puternic, au fost închise și Bara Sulina și Canalul Dunăre-Marea Neagră, în ultimul caz fiind suspendate și manevrele.