UPDATE. 10.00 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare COD GALBEN şi COD PORTOCALIU DE VISCOL. valabilă pentru intervalul 29 ianuarie, ora 06:00 – 29 ianuarie, ora 23:00.
COD GALBEN În intervalul menţionat, în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...55 km/h, temporar viscolind şi troienind zăpada.
COD PORTOCALIU Viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente şi viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60...70 km/h, iar în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea vor fi rafale de peste 70...80 km/h. Prin urmare, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.
În sud-estul Dobrogei, la începutul intervalului, vor fi ploi şi lapoviţe şi se va depune polei.
COD PORTOCALIU în intervalul 29 ianuarie, ora 23:00 – 30 ianuarie, ora 10:00
COD GALBEN În intervalul menţionat, local în jumătatea vestică a Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei, precum şi în centrul Moldovei, va continua să ningă, iar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 km/h, temporar viscolind sau spulberând zăpada.
COD PORTOCALIU Viscolul puternic va continua în estul Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60...70km/h, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va fi redusă. În cursul zilei de joi, 30 ianuarie, vor mai fi unele intensificări ale vântului în sud-estul ţării, dar la cote mai reduse (temporar rafale de până la 40...50 km/h), viscolind şi spulberând zăpada deja depusă. Joi şi vineri, vremea va deveni geroasă pe arii extinse în regiunile estice, sudice şi centrale, cu precădere dimineaţa şi noaptea.
"Mâine, ANM va emite o avertizare de miercuri dimineaţă până joi la prânz. Cu probabilitate foarte mare, în zona Olteniei va fi cod galben şi, din păcate, cu probabilitate foarte mare, judeţele din sud-est care au fost în COD PORTOCALIU vor intra din nou în cod portocaliu. În cursul zilei de miercuri, mai multe judeţe din sud-est vor fi în cod portocaliu şi seara şi vor rămâne în cod portocaliu, joi, toate judeţele care au fost, de exemplu, până la ora cinci", a spus directorul ANM, Ion Sandu.
El a avertizat că, în aceste zone, miercuri şi miercuri noaptea va fi viscol foarte puternic.
Avertizarea cod portocaliu de viscol emisă pentru judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Vrancea şi Galaţi a fost înlocuită cu cod galben, luni, de ora 17.00 până la ora 23.00.
Cele opt judeţe din estul şi sud-estul ţării au fost atenţionate, luni dimineaţă, cu cod portocaliu de viscol, iniţial avertizarea fiind emisă de la ora 09.00 până la ora 23.00.
Administraţia Naţională de Meteorologie a înlocuit, luni, la ora 17.00, avertizarea cod portocaliu cu cod galben în cele opt judeţe.
De asemenea, până la ora 23.00 rămân sub avertizare cod galben judeţele Bacău, Vaslui şi Iaşi.
Potrivit avertizării, în estul Munteniei, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Moldovei va continua să ningă, în general slab, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 de kilometri pe oră, temporar viscolind sau spulberând zăpada.
Judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea au fost duminică sub cod roşu de viscol. Ulterior, de duminică seara până luni, la ora 09.00, cele trei judeţe, precum şi Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Galaţi au fost sunt avertizare cod portocaliu.
Capitala şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Bacău, Vaslui şi Iaşi au fost până luni, la ora 09.00, sub cod galben.
ANM a anunţat anterior că vântul va scădea în intensitate începând de luni şi până miercuri dimineaţa, când situaţia se va înrăutăţi însă din nou în sudul ţării, ANM urmând astfel să emită o nouă avertizare de vânt puternic pentru această zonă, valabilă de miercuri dimineaţa până joi la prânz.
După ziua de joi, va urma o "pauză" până pe 3-4 februarie, a declarat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.
"Din seara asta încetează vântul până miercuri dimineaţa. De miercuri dimineaţa, viteza vântului va fi din nou foarte tare şi asociată cu căderi de zăpadă", a spus directorul ANM.