Polițistul Cristian Amariei, de 43 de ani, a fost ucis în misiune duminică, în localitatea Izvin din județul Timiș. Polițistul se afla în urmărirea suspectului la un filtru.
Sindicatul polițiștilor Europol invocă incompetența ministrului de Interne: „Tot mai mulți colegi vin să își prezinte condoleantele pentru colegul nostru de la IPJ Timiș care a căzut la datorie din cauza incompetenței lui Carmen Dan. Câți mai vreți să numărăm doamna ministru până când veți înțelege că așa nu se mai poate?!", este mesajul publicat duminică seară pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.
Celebrul polițist Marian Godină, în prezent luptător SAS (Serviciul de Acțiuni Speciale), îi cere demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, căreia îi reproșează lipsa dotărilor din Poliție. „Oare viața unui polițist valorează mai puțin decât o vestă antiglonț dintre cele de mult promise?", scrie Godină pe blogul său.
Fostul polițist rutier este indignat și de faptul că ministrul de Interne și-a permis duminică să spună despre un om că "valorează mai puțin decât o rudă de parizer".
Și fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia Traian Berbeceanu i-a transmis un mesaj dur ministrului de Interne, Carmen Dan. În mesajul publicat pe Facebook, Berbeceanu o acuză pe Dan că polițiștii nu au primit dotările promise de ministru în urmă cu doi ani.
Acesta susține că polițistul împușcat mortal nu avea echipament de protecție și nici nu era dotat cu pistolul de ultimă generație promis de ministru.
Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), a declarat pentru Stiripesurse.ro, că situația dezastruoasă în care se află poliția duce la stfel de tragedii, cum e cea a omului legii din Timiș, care a fost împușcat mortal de un urmărit internațional.
Sindicalistul spune că a atras mereu atenția că lipsa fondurilor, a dotărilor, dar și a personalului, duce la astfel de tragedii. "Eu am spus mereu că, având aceste lipsuri, suntem victime sigure. Fără veste antiglonț și pistoale Carpați din 1974 nu putem lupta cu infractorii. Ministrul Carmen Dan a spus, într-o emisiune TV că suntem colegi. Nu, ea e colegă cu Liviu Dragnea, ea nu-l înțelege decât pe el. Poate acum va înțelege că trebuie să plece. Îi cerem demisia!", a declarat Dumitru Coarnă.