Primarul din Sinaia acuzat de luare de mită a contestat controlul judiciar care îi impune interdicția de a-și exercita funcția sau de a se deplasa la instituție.
Anterior,, Vlad Oprea a anunțat în exclusivitate pentru Realitatea PLUS că mama sa este cea care va garanta cu casa pentru plata cauțiunii de 600.000 de lei. "Mama mea garantează cu casa dumneaei", a declarat edilul, în contextul în care procurorii au pus sechestru pe banii săi. Ultima zi pentru plata acesteia a fost însă 28 ianuarie. În caz contrar, procurorii aveau dreptul de a cere arestul preventiv.
Încă dee la debutul anchetei, edilul s-a declarat nevinovat și a spus că un grup de interese vrea să pună mâna pe Sinaia.
„Am interdicție de a discuta cu unele persoane, pe unele nici măcar nu le cunosc și sunt supus măsurii controlului judiciar, adică nu am voie să intru în sediul primăriei, să îmi exercit mandatul de primar. Este clar că în spatele acestor acțiuni e același grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia și e clar că nu am niciun fel de legătura cu cei care au păcălit zeci de români să cumpere apartamente de câte 2 sau 3 ori, ceea ce e iar un lucru de neacceptat”, a declarat Vlad Oprea.
El a făcut astfel referire la denunțul formulat de Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, împotriva sa. Potrivit denunțului, Oprea ar fi luat mită 238.000 de euro de la Ciorbă pentru ca, la schimb, să emită avizele de care Nordis avea nevoie pentru construirea unui hotel în stațiunea prahoveană.
Primarul a negat categoric că a luat șpagă: „N-am avut nicio treabă cu așa ceva. E exclus!”