„Nu se pune problema ca să închidem ceva sau să plece oameni acasă, activitatea continuă la Complexul Energetic Oltenia, este nevoie de energie pe bază de cărbune şi atâta timp cât energia aceasta este produsă, ea va funcţiona. S-ar putea să avem o problemă legată de fronturile de lucru la anul, dar şi acolo trebuie de acum să ne gândim ca să avem mai mult cărbune pentru că anul acesta da, CE Oltenia funcţionează la capacitate maximă, producţia de cărbune a crescut, fronturile funcţionează la maxim şi aşa trebuie să funcţioneze şi anul viitor. (…) Sunt aprobate aproximativ 900 de milioane de euro pentru judeţul Gorj pentru investiţii pentru unităţi pe bază de gaz natural pentru producerea energiei electrice, pentru fotovoltaice, există un volum foarte mare financiar care vine în judeţ tocmai pentru a face şi mai eficientă această companie şi a o pregăti de viitor”, a spus Virgil Popescu, scrie Agerpres.
El a mai adăugat că în acest an CEO va avea un profit operaţional.
Totodată, el a reiterat că în această iarnă nu vor fi probleme cu aprovizionarea cu gaze şi cărbune, punctând că, în cursul dimineţii, stocurile de gaze în depozite au ajuns la peste 90%.
„Rezervele de gaze naturale au depăşit 90%, 90,3% în această dimineaţă, rezervele de cărbune sunt conform planului de iarnă, nu vom avea probleme cu aprovizionarea cu gaze şi cărbune în această iarnă”, a mai afirmat ministrul.