„Este greu să funcţioneze un hotel doar cu o terasă, fără să aibă şi restaurantul deschis sau să nu te poţi duce într-un restaurant oriunde, în oricare oraş din ţară şi să poţi să intri înăuntru dacă doreşti acest lucru. Noi am avut vineri o întâlnire cu premierul şi cu ministrul de Interne, ministrul Sănătăţii, cu cei din industria de profil şi, împreună lucrăm, am lucrat, suntem aproape de finalizare, avem un draft făcut de măsuri pe care îl vom prezenta premierului şi, probabil, vom lua aceste măsuri de relaxare, urmărind foarte îndeaproape ce s-a întâmplat în acest weekend, ce se întâmplă în zilele următoare. Nu s-a luat încă o decizie pentru când anume se va deschide posibilitatea oamenilor de a merge la restaurant în interior. Când vorbim de restaurant mă refer la absolut tot: şi restaurantele din hoteluri şi restaurantele de sine stătătoare şi cele din zonele balneare, deci absolut de peste tot. Aşteptăm evaluarea Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi, în funcţie de acest lucru, vom lua următoarele măsuri", a explicat Virgil Popescu, luni seară, la un post TV, potrivit Agerpres.
În ceea ce priveşte abaterea de la respectarea regulilor în domeniul HoReCa, ministrul Economiei a precizat că responsabilitatea revine în principal proprietarilor.
„Faptul că regulile nu se respectă de către populaţie, nu pot să spun că este vina neapărat a populaţiei. Eu cred că dacă eşti un proprietar de o terasă sau un proprietar de zonă de piscină, de plajă, responsabil, te asiguri ca pe proprietatea ta, acolo, regulile să fie respectate şi este obligaţia ta să faci acest lucru şi cred că poate a fost înţeles faptul că nu au fost controale, nu s-au luat măsuri foarte dure de la început, a fost prost înţeles. Legea s-a schimbat: poţi să iei o dată, să iei de două ori amenzi, a treia oară s-ar putea să îţi închidă localul, s-ar putea să îţi ridice autorizaţia şi să nu mai produci venituri şi să nu mai poţi să ţii deschisă acea terasă. Eu i-aş ruga pe toţi să se implice şi să respecte ceea ce autorităţile spun: toate regulile pe care le-am hotărât împreună cu comunitatea de afaceri. (...) Eu sunt convins că lucrurile se vor regla prin implicarea proprietarilor de terase şi, evident, printr-o monitorizare şi o mediatizare a controalelor eu cred că se va ajunge să nu se mai repete lucruri de genul acesta", a menţionat ministrul Economiei, Virgil Popescu.