Redăm mai jos răspunsul premierului Viorica Dăncilă la motivările privind respingerea nominalizărilor miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării, potrivit comunicatului remis de Guvern către realitatea.net:
"Premierul Viorica Dăncilă a transmis, în cursul zilei de astăzi, președintelui României, Klaus Iohannis, un răspuns oficial la scrisorile prin care șeful statului a prezentat motivările privind respingerea nominalizărilor miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării.
Documentul precizează faptul că cele două propuneri pentru funcțiile de ministru – Lia-Olguța Vasilescu și Mircea-Gheorghe Drăghici – îndeplinesc condițiile de legalitate prevăzute de art. 2 din Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, persoanele propuse nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
"Având în vedere faptul că cele două propuneri respectă toate condițiile prevăzute de Constituția României, republicată, și de legile organice aplicabile, reiterez solicitarea de emitere a decretelor prezidențiale de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici în funcția de ministru al Transporturilor și, totodată, să înceteze efectele Decretului Președintelui României nr.46/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar și ale Decretului Președintelui României nr.47/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar", se arată în documentul oficial transmis Administrației Prezidențiale de către prim-ministrul Viorica Dăncilă".
Președintele Klaus Iohannis, i-a transmis, joi, două scrisori prim-ministrului Vasilica-Viorica Dăncilă în care o anunță oficial că respinge propunerile de miniștri la Dezvoltare și la Transporturi.
Klaus Iohannis i-a explicat în mod oficial Vioricăi Dăncilă de ce a respins propunerile ministeriale. În prima scrisoare, președintele explică de ce nu i-a numit pe Ilan Laufer și Olguța Vasilescu, la Dezvoltare, respectiv Transporturi, în prima fază a remanierii. Despre Laufer șeful statului spune că nu sunt îndeplinite condițiile legale, iar despre Vasilescu că nu are expertiza necesară. În cea de-a doua scrisoare, șeful statului susține că nu i-a numit pe Mircea Drăghici și pe Olguța Vasilescu la Transporturi, respectiv Dezvoltare, deoarece din documentația trimisă nu există vreo mențiune cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate.
Olguța Vasilescu, replică acidă pentru Iohannis
Redăm, integral, cele două scrisori:
Vasilescu nu are expertiza necesară
”Prin adresa nr. 5/6608 din data de 19 noiembrie 2018, ați propus numirea domnului Harry-Ilan Laufer în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administrației publice, respectiv a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu în funcția de ministru al transporturilor, ca urmare a propunerii de revocare din aceste funcții a domnului Paul Stănescu, respectiv a domnului Lucian Şova.
În ceea ce privește propunerea de numire a domnului Harry-Ilan Laufer în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administrației publice constat că din documentația ce însoțește propunerea transmisă nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 105 din Constituție și de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor pentru numirea în funcția de membru al Guvernului.
În ceea ce privește propunerea de numire a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu în funcția de ministru al transporturilor, apreciez că persoana nominalizată nu are expertiza necesară gestionării domeniului complex al transporturilor.
Față de aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, am decis să resping propunerile de numire în funcțiile respective”.
Probleme de legalitate
”Urmare adresei dumneavoastră nr. 5/6690 din data de 22 noiembrie 2018 precum și adreselor nr. 5/5864 și nr. 5/5865, ambele din data de 30 noiembrie 2018, prin care ați înaintat propunerea de numire în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice a doamnei Lia-Olguța Vasilescu, respectiv de numire în funcția de ministru al transporturilor a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici, ca urmare a propunerii de revocare/de constatare a vacanței funcției,
Văzând incidența dispozițiilor art. 85 alin. (2) precum și ale art. 105 din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale,
Constatând că în propunerile transmise nu există vreo mențiune cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate, iar din documentația transmisă nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 105 din Constituție și de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor pentru numirea în funcția de membru al Guvernului,
Vă aduc la cunoștință că propunerile de numire în funcția de membru al Guvernului, înaintate la data de 22 noiembrie 2018, respectiv 30 noiembrie 2018, nu fac dovada îndeplinirii condițiilor de legalitate astfel încât să li se poată da curs.”