Polițiștii au intervenit rapid, dar, confruntându-se cu lipsa de cooperare a bărbatului și cu expresii jignitoare, au solicitat sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Echipajul a forțat intrarea în imobil și a reușit să imobilizeze bărbatul, salvând-o astfel pe mama acestuia.
„La data de 17 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 8 Poliție, au declanșat cercetări față de un bărbat, bănuit că ar fi săvârșit acte de violență asupra membrilor de familie.
În fapt, la data de mai sus, în jurul orei 21:35, Secția 8 Poliție, a fost sesizată de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către fratele acesteia, în locuința de domiciliu, motiv pentru care a părăsit imobilul.
Totodată, acesta s-a încuiat în casă, împreună cu mama sa, amenințând că îi va face rău.
Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au relaționat cu bărbatul, însă acesta nu a fost cooperant, adresându-le cuvinte și expresii jignitoare.
Având în vedere cele constatate, a fost cerut sprijinul unui echipaj din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care a forțat intrarea în imobil, procedând ulterior la imobilizarea bărbatului.
Prin intervenția luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, mama bărbatului a fost salvată.
Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate, unde a fost dispusă internarea sa.
Menționăm faptul că niciuna din persoanele implicate nu au suferit vătămări corporale.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 8, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă”, a transmis Poliția.