Autorităţile au indicat că resturile abandonate aparţin unui număr de şapte persoane, la care se adăugat cinci pachete cu rămăşiţe umane găsite pe străzile orașului. Informaţiile privind numărul de cadavre sunt însă preliminare deoarece investigaţiile sunt încă în curs de desfăşurare, relatează Reuters and Agerpres.
Procuratura Generală a statului Nuevo Leon, aflat la graniţa cu Statele Unite, a raportat apariţia cadavrelor, care se pare că ar corespunde unor corpuri de sex masculin.
Guvernul local a organizat o reuniune urgentă de securitate, crimele fiind atribuite unei „epurări” în cadrul unui grup infracţional.
„Ceea ce am văzut a fost o epurare în interiorul unui grup de crimă organizată care are reşedinţa principală în Tamaulipas (un stat vecin)”, a declarat secretarul de stat pentru securitate, Gerardo Palacios Pamanes. Oficialul a subliniat, de asemenea, că incidentele sunt aparent legate de „trădări” în interiorul aceluiaşi grup.
„Municipalităţile vor fi solicitate să ne transmită înregistrările video pentru ca experţii să poată analiza momentele exacte în care au fost lăsate cadavrele”, a declarat, la rândul său, procurorul interimar al statului, Pedro Arce.
Autoritățile mexicane, oripilate de aceste crime
Într-un interviu acordat presei, Luis Enrique Orozco, adjunctul procurorului general, a declarat că primul raport privind faptele a fost primit la ora 6.45 (12.45 GMT), iar ultimul înainte de ora 8.45 (14.45 GMT).
„Există o relativă coerenţă în distribuţia acestor rămăşiţe, astfel încât se poate presupune că au urmat un traseu pentru a lăsa rămăşiţele”, a spus el. De asemenea, el a arătat că astfel de evenimente sângeroase nu au mai fost văzute în Nuevo Leon de când guvernul federal a declarat aşa-numitul „război împotriva traficului de droguri”.
El a adăugat că, cel puţin în ultimii cinci ani, nu s-au înregistrat incidente similare într-un astfel de număr.
„În perioada cea mai sângeroasă de acum 10 sau 12 ani au existat acte similare, în acest volum nu-mi amintesc în trecutul recent”, a mai spus oficialul.