Potrivit Realitatea TV, cele două incidente au avut loc la câteva zile distanță, în perioada Sărbătorilor.
Reședința ambasadorului este un obiectiv aflat în paza statului român și este supravegheat în permanență de jandarmi.
Totodată, reprezentanții poliției susțin că oamenii legii au fost sesizați de un angajat al ambasadorului Pakistanului, dat fiind faptul că diplomatul nu se afla în locuință la momentul spargerii.
”S-a stabilit un cerc de suspecți și s-a deschis un dosar penal. Sesizarea a venit din partea unui angajat”, a declarat un reprezentant al Poliției.
În cazul vilei lui Gheorghe Hagi, poliția spune că firma care trebuia să asigure protecția locuinței fostului fotbalist nu și-a făcut treaba și a fost amendată.