Potrivit premierului, primul lucru care trebuie decis este în favoarea cui lucrează timpul, pentru că aceasta este cea mai importantă întrebare.
„Dacă cineva crede că timpul lucrează în favoarea ucrainenilor şi a Occidentului, iar continuarea războiului ar putea aduce succes militar Ucrainei, atunci continuarea are sens. Dacă cineva crede că timpul lucrează în favoarea Rusiei, iar continuarea războiului va aduce succes Rusiei, atunci ar fi mai bine ca totul să se oprească acum. Eu personal fac parte dintre cei care cred că este vorba de varianta a doua”, a explicat Viktor Orbán.
Potrivit premierului, „avem necazuri”, pentru că de la începutul războiului încoace multe ţări – cu excepţia Ungariei – vorbesc despre asta ca fiind „războiul nostru”, iar dacă acesta este războiul nostru, şi adversarul este mai puternic şi ocupă teritorii, atunci şi noi înşine ne regăsim de partea perdantă. Este foarte greu de explicat cum să acţionăm şi cum să ieşim din asta, dacă pierdem războiul, a adăugat Orbán.
Şeful guvernului de la Budapesta a vorbit şi despre faptul că deseori este numit căţeluşul lui Putin, respectiv un cal troian.
„Aş recomanda psihoterapia pentru asta. Asta nu este o dezbatere politică”, a declarat Viktor Orbán.
Şeful de guvern a spus că el nu priveşte războiul din Ucraina prin ochelari ucraineni sau prin ochelarii lui Putin, ci prin ochelari maghiari.
„Eu trebuie să reprezint ţara şi naţiunea mea, şi eu ştiu care este interesul maghiarilor. Dacă ceva este bine pentru maghiari, eu susţin acel lucru, dacă nu este bine pentru ei, eu mă opun. Este foarte simplu”, a spus premierul.
Viktor Orbán a menţionat şi maghiarii din Ucraina Subcarpatică, oameni care locuiesc acolo de o mie de ani şi acum sunt înrolaţi în armata ucraineană.
Premierul a fost întrebat dacă vede viitorul Ungariei în Uniunea Europeană. „Desigur”, a declarat Viktor Orbán, adăugând că „cine este maghiar este european”.
„Ungaria va avea întotdeauna un loc geopolitic aparte în Uniunea Europeană”, a subliniat politicianul maghiar, menţionând şi că Ungaria este membră a Consiliului Turcic pentru că este singura naţiune de origine estică din Europa, „sau cel puţin, singura care este mândră de asta”.
Premierul a subliniat că vrea să rămână în Uniunea Europeană, însă scopul său este ca tabăra conservatoare să devină majoritară.
Viktor Orbán a confirmat că săptămâna viitoare se va întâlni, în Florida, cu fostul preşedinte american Donald Trump, pe care a menţionat că îl respectă foarte mult. Potrivit premierului maghiar, dacă acesta ar fi fost preşedinte când a izbucnit războiul din Ucraina, astăzi nu ar mai fi război, şi singura şansă serioasă la pace este dacă acesta va deveni din nou preşedinte.
În cele din urmă, prim-ministrul maghiar a fost întrebat şi despre preşedinţia ungară a UE.
Viktor Orbán a anunţat că una dintre priorităţile Ungariei va fi extinderea balcanică, totodată şi competitivitatea europeană va primi o atenţie deosebită în cea de-a doua jumătate a anului 2024, când Ungaria va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.