Reprezentanţii mănăstirii au luat măsuri speciale pentru siguranţa pelerinilor. Preoţii au avut sarcina de a-i îndruma pe pelerini să respecte măsurile de distanţare şi să poarte masca de protecție.
Pe aleea care duce spre cimitir a fost coadă în permanenţă.
Și traficul rutier pe ultimii kilometri ai drumului spre mănăstire a fost aproape paralizat. Credincioșii și-au lăsat mașinile parcate pe marginea șoselei, chiar și la peste 4 kilometri distanță de schit.
Arsenie Boca a fost preot, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. S-a născut în 29 septembrie 1910.
După instaurarea regimului comunist, în 1945, Arsenie Boca a intrat pe lista neagră a noilor autorităţi, fiind arestat şi închis de mai multe ori, sub acuzaţii că ar fi sprijinit membri ai Mişcării Legionare.
După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Duhovnicul a murit în 28 noiembrie 1989, la Sinaia, iar dorinţa sa a fost să fie înmormântat la Mănăstirea Prislop.